Legea decarbonizării pare să fie doar pe hârtie. Cel puțin aceasta e concluzia, dacă socotim deciziile guvernaților din ultima perioadă. Mai exact, pe 11 ianuarie 2023, s-a aprobat tăierea a 106 hectare de pădure, contrar acestei legi. Totul pentru ca Societatea Complexul Energetic Oltenia SA să benefiecieze de mai mult spațiu pentru lucrări miniere. Asta deși prin legea decarbonizării România se angaja să nu mai polueze prin minerit. Actul normativ a fost aprobat pentru susținerea Planului de Reziliență. Culmea este că de această lege depinde și plata celei de-a doua tranșe din PNRR din fondurile Uniunii Europene.
Legea decarbonizării, doar pe hârtie. Cresc emisiile de CO2 și se defrișează și pădurea.
„Nu doar că nu se reduc emisiile de CO2, dar această HG presupune defrișarea a peste 100 de hectare din fondul forestier fără compensare. Această prevedere a fost introdusă în Codul silvic adoptat în martie 2008, republicat, actualizat până la 4 ianuarie 2017. Defrișarea pădurilor și apoi arderea lignitului vor avea dublu efect negativ asupra mediului prin creșterea emisiilor de CO2 și reducerea capacității de absorbție a acestor emisii”, a explicat Alexandra Doroftei, coordonator de campanie la Bankwatch România, potrivit Așadar legea a suferit deja modificări, prima dintre ele pe data de 14 decembrie în OUG 175/202. Atunci au fost scoase din rezervele tehnice și au fost trecute în conservare termocentralele pe o perioadă de trei ani. După acești trei ani, ele urmau să fie eliminate din producție.
Închidem centralele doar pe hârtie, ca să le deschidem iar
Iar pe data de 28 decembrie, la numai două săptămâni, iar s-au adus modificări legii. Prin acestea s-au aprobat amânarea închiderii unor exploatări miniere cu funcționare pe lignit, respectiv Unitățile Rovinari 3 și Turceni 7. Asta chiar dacă această modificare contravine legii decabornizării, dar și obligațiilor asumate prin PNRR.
Practic, nu se vor respecta angajamentele luate în fața Uniunii Europene, astfel că am putea rata tranșa a doua de bani. Însă poate cel mai important aspect este acela că încă odată ni se demonstrează că vechea zicală românească “unde-i lege nu-i tocmeală” nu are nicio legătură cu realitatea.
Asta pentru că legea decarbonizării trebuia clar să se ocupe de reducerea emisiilor de la CO2. Iar în acest context se obține fix contrariul, ba chiar se defrișează păduri pentru ca emisiile de carbon să continue la un nivel mult mai ridicat. Asta pentru că potrivit acelei ordonanțe de Guvern ar crește semnificativ producția anuală de lignit, doar de la cele trei centrale, producție care ar trebui să ajungă la 15, 5 milioane tone pe an.