-1.8 C
București
vineri, 17 ianuarie, 2025

De ce anexarea Groenlandei la SUA de către Donald Trump ar putea exacerba schimbările climatice

Activiștii de mediu trag un semnal de alarmă privitor la anexarea Groenlandei de către SUA.

Donald Trump, noul președinte al Statelor Unite, și-a exprimat intenția de a prelua controlul Groenlandei. Doar că, insula face parte de aproximativ trei secole din Regatul Danemarcei, deși e un teritoriu autonom. Trump va fi inaugurat în funcția de președinte, luni, 20 ianuarie 2025, potrivit POLITICO.

Trump a emis ipoteza că alipirea insulei la SUA ar asigura „securitate economică”. Totuși, există un alt motiv pentru care Groenlanda este tentantă pentru Washington.

U.S. Geological Survey a evaluat faptul că Groenlanda „conține aproximativ 31.400 de milioane de barili de petrol” și alte produse combustibile. Acestea includ aproximativ 148 de trilioane de metri cubi de gaze naturale.

„Dacă ar fi descoperite în Arabia Saudită sau Qatar, marile firme ar prolifera”, a spus Ajay Parmar, analist senior al piețelor de țiței la firma de informații despre mărfuri ICIS.

„Există încă o oportunitate comercială majoră acolo”, a completat el.

De ce anexarea Groenlandei la SUA de către Donald Trump ar putea exagerba schimbările climatice

Groenlanda a impus în 2021 un moratoriu asupra exploatării petrolului și gazelor naturale. Partidul socialist Inuit Ataqatigiit a preluat puterea și a jurat că „va lua în serios criza climatică.

De cealaltă parte, Trump a promis că va „dezlănțui energia americană” odată ce va prelua mandatul. El și-a manifestat sprijinul pentru extragerea e petrol și gaze în general cu un slogan simplu, „forează, baby, forează”. Mai mult, a dat asigurări că va anula dispozițiile lui Biden de a bloca noile proiecte de gaze naturale și că va renunța la angajamentele SUA privind schimbările climatice.

Acum, activiștii de mediu se tem că, dacă Groenlanda va cădea în mâinile lui Trump, se va renunța la moratoriu. Acest lucru va duce la mai multe emisii care, potrivit acestora echivalează cu o „bombă cu carbon”.

„Putem spune cu ușurință că nu există nicio cale de a limita încălzirea la 1,5 grade, care să nu includă moratorii sau interdicții sau să nu se deschidă noi câmpuri petroliere nicăieri”, a spus Kirtana Chandrasekaran, activistă pentru mediu.

Ea a apreciat faptul că extinderea industriei în Groenlanda ar fi o rușine pentu SUA și ar fi folosită drept scuză de negaționiștii schimbărilor climatice din Europa.

De asemenea, impactul exploatării miniere ar putea avea în sine un efect dezastruos asupra faunei și florei locale din regiune, potrivit lui Anne Tolvanen, profesor și director de program de cercetare la Institutul de Resurse Naturale din Finlanda.

spot_img
Latest news
știri