”Apele românești ale Mării Negre au trecut cu brio primele teste, după dezastrul ecologic provocat de scufundarea petrolierelor rusești în Kerci, însă menținem ridicat nivelul de atenție, pentru că nici până acum, la aproape două luni de la producerea accidentului, sursa poluării nu a fost lichidată”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului din România.
Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Laboratoarele GeoEcoMar din Constanța, unde a discutat cu specialiștii Centrului Național de Monitorizare – Alarmare la Hazarde Naturale Marine.
Aceștia analizează permanent parametrii fizico-chimici ai apei, sedimentele și impactul asupra organismelor marine.
Calitatea apei Mării Negre se încadrează în limite moderate, fără indicii de poluare gravă
Conform datelor Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), după prima campanie de monitorizare din ianuarie, ”calitatea apei Mării Negre se încadrează în limite moderate”, fără indicii de poluare gravă.
De asemenea, primele probe pentru hidrocarburi, prelevate la Eforie Nord, au arătat valori încadrate în potențialul ecologic bun.
În cadrul întâlnirii de la GeoEcoMar s-a discutat și despre strategia de dezvoltare a zonei costiere, inclusiv proiectele de combatere a eroziunii și identificarea surselor de nisip pentru reabilitarea plajelor
”Am discutat și despre strategia de dezvoltare a zonei costiere inițiată și coordonată de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, care are un rol important în susținerea științifică a mediului costier al României. Mai exact, Institutul a furnizat date privind masterplanul contra eroziunii și posibilele surse de nisip pentru alimentarea artificială a plajelor”, a mai punctat ministrul Mircea Fechet.
Autoritățile rămân în alertă și continuă monitorizarea pentru a preveni orice impact negativ asupra ecosistemului marin.