Va fi lansat primul satelit românesc, țara noastră devenind al doilea stat din Uniunea Europeană, după Franța, care va lansa, pe orbita Pământului, propriul satelit.
Primul satelit românesc va fi lansat din Marea Neagră, în luna iunie, 2021.
Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va lansa satelitul cu o rachetă proiectată și construită integral în România, scrie Defense România.
Până în momentul prezent, ARCA are un portofoliu deosebit de însemnat: lansarea a două rachete stratosferice, patru baloane stratosferice la scară largă, inclusiv un balon de tip cluster. De asemenea, asociația a primit două contracte guvernamentale cu Guvernul român și un contract cu Agenția Spațială Europeană.
În momentul de față, ARCA se ocupă de construirea EcoRocket – o rachetă semi-reutilizabilă, alimentată cu abur.
Primul satelit românesc: procentaj de siguranţă de 100%
Potrivit Știrile Pro TV, echipa de lansare a primit confirmarea oficială. Este vorba despre începerea implementării planului de operaţii aero-naval, în vederea lansării EcoRocket, din Marea Neagră.
”Misiunile de lansare ARCA care includ operaţiuni navale sunt cel mai complex tip de misiuni pe care le desfăşurăm. Acestea necesită un efort excepţional de coordonare a operaţiunilor, în strânsă cooperare cu unităţi de marină si aviaţie militară si civilă, implicate în mod activ. Măsurile de siguranţă a lansării sunt excepţionale, iar noi ne mândrim cu un procentaj de siguranţă de 100%”, susține asociația.
România devine a 11-a țară din lume și a doua din UE care își lansează propriul satelit
Este un proiect deosebit de ambițios: primul satelit românesc va avea numele de EcoRocket, asociația menționând că pentru ca aceste lucruri să se desfăşoare în bune condiţii, tot personalul implicat parcurge un program de antrenament în şedinte de pregătire teoretică si practică pe tehnica de lansare si tehnica navală, antrenament care, în ziua executării misiunii, îşi arată importanţa vitală.
”Cantitatea de informaţii prelucrate în timp real şi implementarea procedurilor pe parte navală si aeriană sunt extrem de solicitante.”, a mai adăugat Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică.
În iunie 2021, ARCA non-profit va lansa EcoRocket, racheta proiectată şi fabricată integral în România, care va plasa pe orbită primul satelit românesc.
Conform paginii de Facebook – Lansăm România, ţara noastră va deveni a 11-a ţară din lume care şi-a lansat propriul satelit şi a doua din Uniunea Europeană, după Franţa, mai precizează sursa citată.
O acțiune care protejează mediul înconjurător
Prin acest proiect, asociația doreşte să câştige premiul de 10 milioane de euro, premiu oferit de Comisia Europeană.
Nu este doar un premiu care să se axeze pe factorul financiar, ci pe stimularea industriei aerospaţiale europene.
Acest fapt are la bază construcţia de rachete lansatoare de sateliţi, cu un impact redus asupra mediului înconjurator şi la un cost de lansare scăzut.