Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a făcut publice rezultatele acțiunilor antibraconaj în perioada de prohibiție ( 09.04.-07.06.2024).
Prohibiția din Delta Dunării a fost stabilită pe o durată de 60 zile
Reprezentanții ARBDD au precizat că, potrivit prevederilor Ordinului de prohibiție nr. 561/2023/11/2024, anul acesta prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe teritoriul RBDD a fost stabilită pe o durată de 60 zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, aceasta fiind absolut necesară pentru a permite reproducerea naturală a resursei piscicole.
”Pe tot parcursul acestei perioade inspectorii ecologi din cadrul Comisariatelor Regionale și din cadrul compartimentului Corp Control și Echipă Mobilă ale Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării au efectuat un număr de 374 controale, în cursul cărora au fost confiscate 1708 unelte de pescuit, 1 motofierăstrău, 751 kg de pește au fost predate unităților de profil, iar 3379 exemplare pește viu au fost eliberate în mediul natural”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.
În urma acestor controale, pentru abaterile de la prevederile legii, s-au aplicat 102 sancțiuni contravenționale în valoare de 167 000 lei
Acțiunile de control au caracter permanent pe întreg teritoriul RBDD.
”Recomandăm tuturor celor ce desfășoară diverse activități pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării să respecte prevederile legale în vigoare precum și condițiile specifice rezultate din statutul de arie naturală protejată, pentru a păstra echilibrul natural al Deltei Dunării și în același timp pentru a evita consecințele rezultate din aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege”, au mai transmis membrii ARBDD.