16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai, 2024

SUA refuză să plătească bani sub formă de despăgubiri istorice pentru climă țărilor în curs de dezvoltare, dar încurajează crearea unui fond pentru ușurarea dezastrelor

Reprezentantul american pentru climă, John Kerry, a declarat joi, 13 iulie, că SUA nu vor plăti reparații climatice „sub nici o circumstanță”

SUA au afirmat că nu vor plăti „sub nici o circumstanță” bani sub formă de despăgubiri țărilor în curs de dezvoltare afectate de dezastrele provocate de schimbările climatice, relatează BBC. Acestea încurajează, însă, crearea unui fond pentru ușurarea dezastrelor.

Remarca a fost făcută de reprezentantul pentru climă, John Kerry, în cadrul unei audieri publice a Congresului american. Aceasta a avut loc cu puțin timp înainte ca acesta să zboare în China pentru a discuta problema.

Economiile majore precum SUA produc cele mai multe gaze cu efect de seră

Acesta este și motivul pentru care unele țări mai puțin dezvoltate și-au exprimat, de-a lungul timpului, dorința ca acestea să plătească pentru emisiile trecute. Un fond pentru națiunile mai sărace a fost înființat. Rămâne neclar, însă, cu cât vor contribui țările mai bogate la acesta.

Reprezentanții unei comisii de afaceri externe a Camerei Reprezentanților l-au întrebat pe Kerry dacă SUA vor plăti despăgubiri țărilor afectate de inundații, furtuni și alte dezastre cauzate de climă. „Nu, sub nicio formă”, a spus acesta ca răspuns la o întrebare a lui Brian Mast, președintele comisiei.

Audierea publică a avut loc cu doar câteva zile înainte ca reprezentantul SUA pentru climă să plece la Beijing. Acolo, Kerry va discuta cu oficiali chinezi probleme legate de schimbările climatice. Pe agenda de discuții se află și planurile pentru COP28, conferința ONU de anul acesta. COP28 va avea loc la Dubai, Emiratele Arabe Unite, în noiembrie.

La COP27, conferința de anul trecut din Egipt, peste 200 de țări au fost de acord cu crearea unui fond de daune și pierderi

Acesta ar urma să fie finanțat în principal de națiunile dezvoltate. Contribuțiile financiare ale acestora ar urma să fie distribuite către națiunile „deosebit de vulnerabile”.

Acordul a fost catalogat drept unul dintre succesele majore ale summit-ului de anul trceut. Există, însă, multe detalii care trebuie, încă, rezolvate. Printre ele, chiar cât anume vor plăti națiunile mai bogate, dar și cum vor fi distribuiți acești bani. 

Anul acesta, au avut loc o serie de întâlniri menite să abordeze aceste probleme

Națiunile în curs de dezvoltare sunt afectate în mod disproporționat de impactul climei. Ca urmare, acestea au cerut compensații garantate din partea țărilor dezvoltate. Ei le consideră responsabile pe cele din urmă, din punct de vedere istoric, pentru schimbările climatice cauzate de emisiile lor mari de gaze cu efect de seră.

Țările mai bogate recunosc nevoia de a contribui cu fonduri mai mari la această problemă. Cotroversa este iscată de încadrarea acestor plăți ca „despăgubiri”, un termen pe care unii îl consideră dezbinator.

Țările în curs de dezvoltare susțin, de asemenea, că obiectivele de finanțare pentru abordarea problemei schimbărilor climatice sunt prea scăzute

spot_img
Latest news
știri