Mașina electrică își începe viața cu un deficit
Oricât de incomod ar suna, producția unei mașini electrice generează mai multe emisii decât producția unei mașini pe benzină. Bateria este vinovatul principal. Extracția litiului, procesarea nichelului, rafinarea cobaltului și transportul global înseamnă energie multă și, implicit, carbon.
În medie, diferența de producție față de o mașină convențională poate fi în jur de câteva tone CO₂. Nu e o cifră apocaliptică, dar nici neglijabilă. Mașina electrică pornește la drum cu o „datorie climatică”.
Întrebarea reală nu este dacă are această datorie. O are.
Întrebarea este: cât de repede o recuperează?
În România, mașina electrică are un avantaj clar — dar nu absolut
În România, intensitatea de carbon a rețelei electrice este mai scăzută decât în multe state est-europene, datorită ponderii hidro și nuclearului. Asta înseamnă că fiecare kilowatt-oră consumat pentru încărcare generează mai puține emisii decât în țări dependente de cărbune.
Pentru un consum mediu de 17 kWh la 100 km, o mașină electrică poate genera aproximativ 4 kg CO₂ la 100 km în condiții medii de rețea. O mașină pe benzină de 6,5 litri/100 km sare de 15 kg CO₂ pentru aceeași distanță.
Diferența este masivă. În România, mașina electrică începe să „plătească” datoria inițială relativ rapid, după câteva zeci de mii de kilometri.
Dar asta este media anuală. Media este un confort statistic.
Germania: verde pe hârtie, variabil în realitate
Germania a crescut puternic ponderea regenerabilelor. În multe perioade, rețeaua este dominată de vânt și solar. Însă există și perioade — în special iarna — când cărbunele și gazele revin în joc.
Asta înseamnă că încărcarea unei mașini electrice într-o seară rece de ianuarie nu are aceeași amprentă ca încărcarea într-o zi de vară cu surplus solar.
Pe medie anuală, avantajul față de benzină rămâne clar. Dar nu este constant. Este fluctuant.
Polonia: aici mitul „zero emisii” începe să se clatine
În Polonia, sistemul energetic este încă puternic dependent de cărbune. Intensitatea de carbon a electricității este mult mai ridicată decât în România sau Germania.
În aceste condiții, o mașină electrică poate ajunge să emită indirect peste 10 kg CO₂ la 100 km. Este mai bine decât 15 kg la benzină, dar diferența se reduce drastic.
Pragul la care mașina electrică devine climatic mai avantajoasă se mută mult mai departe în timp. Dacă automobilul este utilizat puțin sau este schimbat rapid, avantajul devine discutabil.
Aici se vede realitatea: mașina electrică este atât de verde cât este rețeaua din spatele ei.
Reciclarea bateriei nu șterge trecutul
Da, bateriile pot fi reciclate. Metalele pot fi recuperate. Presiunea pe minerit poate scădea în viitor.
Dar reciclarea nu anulează emisiile deja produse la fabricație. Nu întoarce timpul înapoi. Reduce impactul viitor, nu pe cel deja contabilizat.
Verdictul care nu place nimănui
Mașina electrică nu este un miracol. Nu este nici o farsă.
În România, este o alegere climatic mai bună decât mașina pe benzină.
În Germania, este o alegere bună, dar dependentă de momentul încărcării.
În Polonia, este o alegere relativă, nu absolută.
Dacă rețeaua se decarbonizează, mașina electrică devine progresiv mai curată fără ca tu să schimbi vehiculul. Dacă rețeaua rămâne murdară, diferența rămâne limitată.
Adevărul simplu este acesta: mașina electrică nu salvează clima singură. Sistemul energetic o face.
„Zero emisii” este un slogan politic, nu un adevăr fizic
Discursul politic despre mașina electrică a simplificat periculos realitatea. „Zero emisii” sună bine în conferințe și în campanii. Dar este o formulă contabilă, nu una fizică.
Emisiile nu dispar. Ele sunt mutate.
Sunt mutate în minele de litiu.
Sunt mutate în fabricile de baterii.
Sunt mutate în centralele pe cărbune sau pe gaz.
Sunt mutate în infrastructura energetică a fiecărei țări.
Când un guvern promovează agresiv mașina electrică fără să accelereze simultan decarbonizarea rețelei, creează o iluzie climatică. Transferă responsabilitatea către consumator, dar păstrează problema în sistem.
În România, mașina electrică are sens climatic pentru că mixul energetic o susține relativ. În Germania, sensul ei depinde de ritm și de sezon. În Polonia, fără reformă energetică profundă, „zero emisii” devine aproape o ficțiune retorică.
Adevărata întrebare nu este dacă mașina electrică este verde.
Întrebarea este dacă statul care o subvenționează este dispus să curețe și priza.
Fără asta, „zero emisii” rămâne doar o etichetă convenabil-europeană.
