13.9 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

Viral: mai mulți lei au fost surprinși jucându-se în zăpadă (Video)

Un videoclip filmat în grădina zoologică din Denver a făcut înconjurul internetului, devenind viral: leii au fost surprinși jucându-se în zăpadă.

Zăpada care a acoperit statul Colorado a reprezentat un motiv întemeiat pentru multe instituții să-și oprească activitățile, dar și un motiv întemeiat pentru feline să devină una dintre atracțiile principale de pe conturile de socializare.

Statul Colorado a fost lovit de cea de-a patra furtună de zăpadă puternică din istoria sa

Din cauza temeperaturilor deosebit de scăzute și a viscolului, grădina zoologică a fost forțată să-și închidă temporar porțile, dar a reușit să-și amuze, în mod virtual, vizitatorii. Videoclipul a fost publicat pe Youtube în data de 15 martie, adunând peste 60 de mii de vizualizări, dar și multe comentarii.

După ce îngrijitorii s-au asigurat că grădina zoologică reprezintă un spațiu sigur pentru lei, hiene și câini sălbatici africani, câțiva dintre rezidenții noștri s-au simțit suficient de curajoși pentru a inspecta împrejurimile”, au scris reprezentanții Denver Zoo în descrierea videoclipului.

De asemenea, aceștia au mai precizat că, în Africa, leii își petrec cea mai mare parte a zilei încercând să găsească modalități de a evita soarele. Nu au noțiunile de frig, viscol, ger sau zăpadă, dar, în mod surprinzător, leii din Denver adoră zăpada.

Videoclipul devenit viral a fost distribuit inițial pe Youtube, dar a adunat zeci de mii de vizualizări pe platforme de socializare ca Facebook, Twitter și Instagram.

Deși sunt lei africani, felinele nu s-au arătat deloc deranjate de furtuna puternică din Colorado și au profitat de zăpadă pentru a se juca

Grădina Zoologică din Denver spune că toți leii săi africani au fost „născuți și crescuți în America”.

În timp ce alte animale evită frigul și zăpada, feinele se bucură de ea”, au mai precizat îngrijitorii.

Leii noștri își petrec cea mai mare parte a zilei jucându-se și răcorindu-se, parcă iubesc zăpada!”, au mai scris cei de la grădina zoologică.

Latest news
știri