10.1 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

Valul de căldură face ravagii în America de Nord, Europa și Asia. Temperaturi mult prea ridicate, incendii și ploi torențiale

Temperaturi record și incendii violente, acestea sunt pe scurt efectele valului de căldură ”Cleon”. Prezent în Europa, a provocat temperaturi de peste 44 de grade în Spania.

Canicula face ravagii în toată Europa. În afară de Spania, și Italia, Grecia sau Turcia se înscriu pe lista țărilor cu temperaturi de peste 40 de grade. În Grecia, fenomenul este considerat ca unul dintre cele mai severe din ultimii 30 de ani. De altfel, și premierul grec a avertizat că vor fi multe incendii de vegetație. Pe de altă parte, specialiștii spun că în următoarele zile atât Grecia cât și Turcia se vor confrunta cu temperaturi și mai ridicate. Culmea este că până și în Elveția a izbucnit un incendiu forestier, lângă Bitsch. Din pricina lui, câteva sate au fost evacuate. Organizația Meteorologică Mondială spune că ne confruntăm cu unul dintre cele mai mortale fenomene meteo. Asta din cauza faptului că sunt temperaturi foarte ridicate.

Valurile de căldură vor fi din ce în ce mai severe

De altfel specialiștii mai spun că aceste valuri de căldură vor fi din ce în ce mai frecvente și mai severe. Totul se întâmplă din cauza încălzirii globale. Nici Statele Unite nu au scăpat de aceste zile de foc. Atât în SUA cât și în Canada, canicula a provocat incendii mari. Până acum, cel puțin 15 persoane au fost declarate decedate. Nici România nu se lasă mai prejos. Județele din sudul țării înregistrează temperaturi de 39 de grade. De altfel, meteorologii au emis un Cod portocaliu. Acesta vizează parţial judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa şi integral judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj şi municipiul Bucureşti. Disconfortul termic va fi unul accetuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele se vor situa în jurul a 20-22 de grade.

Temperaturi ridicate și ploi torențiale și în Asia

Nu doar Europa și America de Nord sunt lovite de intemperii. Japonia a emis și ea un avertisment de caniculă, pentru aproape jumătate din țară. Se vor înregistra temperaturi record. În Tokyo a fost atinsă chiar și temperatura de 36 de grade. Pe de altă parte, țara se confruntă, de asemenea, cu ploi torenţiale care au provocat moartea a cel puţin opt persoane. Și în Coreea de Sud, au avut loc inundații, care s-au soldat cu 37 de morţi şi nouă persoane dispărute. Pe de altă parte, și China se confruntă cu temperature foarte mari. Chiar și de 45 de grade. OMM a subliniat că din cauza temperaturii ridicate anul trecut au murit peste 60.000 de oameni doar în Europa.

spot_img
Latest news
știri