Acum 66 de milioane de ani, un dinozaur mare a mâncat o pasăre. Urmele acelei mese au rămas într-un coprolit, adică într-o bucată de excrement fosilizat. În interior, au fost găsite pene excepțional de bine conservate, oase mici de pasăre și solzi de pește. Pana vizibilă la suprafață este printre cele mai bine păstrate din Mezozoic și are trăsături întâlnite la penele moderne. Pasărea consumată aparținea unei linii dispărute, apropiată de păsările care au supraviețuit extincției de la sfârșitul Cretacicului. Descoperirea nu demonstrează de ce au supraviețuit strămoșii păsărilor actuale. Ea susține însă o ipoteză importantă: izolarea termică oferită de penajul modern ar fi putut conta în „iarna de impact” de după asteroid. Fosila păstrează și două niveluri ale unui lanț trofic dispărut.
O pană fosilă de 66 de milioane de ani a apărut într-un coprolit
Fosila a fost descoperită în 2016 în formațiunea Hell Creek din Montana. Zona este studiată de paleontologi de peste un secol.
David DeMar Jr. căuta fosile de pești când a observat un nodul brun-roșiatic. Era aproximativ jumătate din dimensiunea unei mingi de golf.
Pe suprafața ruptă se vedea o pană minusculă. Până atunci, în Hell Creek nu fusese raportată o asemenea pană fosilizată.
Analiza penelor din coprolitul Cretacicului târziu a apărut în Current Biology pe 10 septembrie 2026.
Tomografia computerizată a arătat că interiorul conținea mai multe pene. Au fost identificate și oase de picior aparținând unei păsări mici.
Coprolitul mai conținea solzi de pește. Autorii cred că peștele fusese mâncat de pasăre înainte ca pasărea să fie înghițită.
Într-o bucată de excrement fosilizat au rămas prinse două mese și un ecosistem dispărut.
Dinozaurul ar fi putut fi un T. rex sau un Nanotyrannus
Nu există suficiente dovezi pentru identificarea exactă a animalului care a produs coprolitul. Dimensiunea și conținutul indică însă un teropod mare.
Printre candidați se află Tyrannosaurus rex și Nanotyrannus. Niciunul nu poate fi identificat drept autor cu certitudine.
Pasărea consumată aparținea grupului Hesperornithiformes. Aceste păsări acvatice au dispărut la sfârșitul Cretacicului.
Ele erau rude apropiate ale Neornithes, grupul care include toate păsările moderne. Neornithes a traversat extincția de acum 66 de milioane de ani.
Evenimentul de la limita Cretacic–Paleogen a eliminat aproximativ 75% dintre speciile planetei. Dinozaurii non-aviari au dispărut.
Păsările au rămas singura ramură de dinozauri care a supraviețuit până în prezent.
Penele pot oferi un indiciu despre supraviețuirea după asteroid
Pana analizată are un ax cu caracteristici apropiate de penele moderne. Centrul are o structură spongioasă observată astăzi la păsări.
Următoarea dovadă cunoscută pentru această structură este cu aproximativ zece milioane de ani mai tânără. Originea trăsăturii este astfel împinsă mai adânc în trecut.
Coprolitul conține însă și pene mai primitive. Combinația sugerează că pasărea dispărută nu avea penaj modern distribuit uniform pe corp.
Autorii propun o posibilă consecință. Păsările cu un penaj mai eficient termic ar fi putut suporta mai bine răcirea severă de după impact.
Asteroidul a ridicat în atmosferă cantități uriașe de praf și particule. Reducerea luminii solare a afectat fotosinteza și temperaturile globale.
Ipoteza nu transformă penajul într-o explicație unică. Supraviețuirea a depins probabil de dietă, reproducere, habitat și alte trăsături.
Un excrement fosil poate deveni arhivă pentru biodiversitatea dispărută
Coprolitele sunt studiate de mult timp pentru dietă. Penele deschid însă o cale nouă pentru analizarea țesuturilor moi.
Fosilele de păsări sunt rare, iar penele sunt și mai greu de păstrat tridimensional. De multe ori rămân doar amprente.
Tomografia a permis examinarea conținutului fără distrugerea completă a fosilei. Alte coprolite ar putea ascunde structuri similare.
Diferențele invizibile care pot separa două specii de păsări moderne arată câtă informație biologică poate rămâne ascunsă într-un detaliu mic. Fosilele ridică aceeași problemă la scara milioanelor de ani.
Păstrarea penelor într-un coprolit este neobișnuită și dintr-un motiv simplu. Țesuturile moi se degradează mult mai repede decât oasele și dinții.
Fiecare exemplar tridimensional poate păstra astfel informație care lipsește din impresiunile plate rămase în rocă.
Descoperirea sugerează și o strategie pentru colecțiile muzeale. Coprolitele adunate în ultimele decenii pot fi scanate din nou cu tehnologii moderne.
Unele ar putea conține pene, solzi sau structuri care nu sunt vizibile la exterior. O categorie de fosile asociată mai ales dietei poate deveni arhivă pentru anatomie și evoluție.
Descoperirea are valoare și pentru ecologia trecutului. Solzii de pește, oasele și penele reconstruiesc relații între pradă și prădător.
Mai ales, fosila adaugă o piesă într-o întrebare care nu are încă un singur răspuns: de ce au supraviețuit tocmai strămoșii păsărilor moderne?
Uneori, marile extincții sunt reconstruite din cratere, roci și modele climatice. Alteori, povestea încape într-un fragment de excrement pietrificat, spart exact cât trebuie pentru ca o pană să iasă la lumină.
