2.7 C
București
joi, 26 decembrie, 2024

Președintele Bulgariei subliniază necesitatea acțiunii împotriva schimbărilor climatice la COP29

Oficialul susține obiectivul de zero emisii nete și importanța unui sistem educațional adaptat noii realități climatice

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a abordat problema schimbărilor climatice în cadrul summitului COP29 de la Baku, susținând obiectivul de a atinge zero emisii nete de carbon.

El a recunoscut că,  în urmă cu doar zece ani, ar fi considerat acest obiectiv imposibil din punct de vedere al competitivității, informează Știri pe Surse.

Radev a subliniat că aceasta este a doua oară când Bulgaria își prezintă propriul punct de vedere la COP

În egală măsură, președintele din Bulgaria a evidențiat angajamentul țării de a participa activ în diplomația climatică și de a contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice.

Bulgaria duce dezbateri aprinse despre viitorul centralelor pe cărbune, iar partidele pro-ruse și populiste din parlament opun blocaje procesului de tranziție către neutralitatea climatică.

Conform lui Radev, Uniunea Europeană trebuie să garanteze ireversibilitatea acestui proces, în paralel cu implementarea unei politici industriale care să aducă rezultate concrete.

În discursul său, președintele bulgar a subliniat și importanța sistemului de învățământ în construirea unei noi culturi a consumatorilor, a cererii de produse cu emisii scăzute de carbon și a unei noi industrii.

Președintele Bulgariei: ”Schimbările climatice amenință deja nu numai oamenii și mijloacele de trai, nu numai oamenii și economia, ci pacea și securitatea globală”

Evenimentele meteorologice extreme, de la inundații la incendii și secete, devin din ce în ce mai frecvente și devastatoare. Această situație critică necesită acțiune și atenție cuprinzătoare din partea noastră a tuturor, de la nivel politic înalt până la nivel de experți”, a declarat oficialul.

Summitul ONU de la Baku este în desfășurare între 11 și 22 noiembrie, la care participă peste 70.000 de delegați, șefi de stat și de guvern.

spot_img
Latest news
știri