4.1 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Oficial: România nu are depozite neconforme pentru deșeuri. Neoficial: Zilnic, sunt zeci de reclamații din cauza arderilor de deșeuri nelegale

Ministerul Mediului susține că România nu are în funcțiune depozite pentru deșeuri neconforme

Reprezentanții Ministerului Mediului au precizat, la cererea noastră, că România nu are depozite neconforme pentru deșeuri.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în data de 18.10.2018, s-a constatat că România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul art. 14 lit. b) coroborat cu art. 13 din Directiva 1999/31 privind depozitele de deșeuri, de închidere a 68 de depozite de deșeuri neconforme (municipale, industriale periculoase/nepericuloase), recunosc oficialii instituției mai sus amintite.

În prezent, România mai are 33 depozite neconfome de deșeuri care nu au fost închise, după cum urmează:

-Depozitul municipal Brașov din județul Brașov. Lucrările de închidere la acesta au fost demarate și realizate în procent de 50%.

-Depozite industriale – 25 de depozite neconforme care fac obiectul analizei diagnostic (due diligence) în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică a terenului pe care sunt amplasate, în conformitate cu Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv Legea nr. 144/2019, transmite Ministerul Mediului.

Ulterior exproprierilor, se vor demara și lucrările efective de ecologizare/închidere a terenurilor aflate în Cauza 301/17.

În ceea ce privește celelalte 7 depozite industriale, ele vor fi inchise fie din fonduri proprii ale operatorilor economici, fie din fonduri ale AFM (n.r. Administrația Fondului pentru Mediu) 

La acest moment nu sunt în funcţiune depozite neconforme pentru deşeuri.

Neoficial: Zilnic, sunt zeci de reclamații din cauza arderilor de deșeuri nelegale

Cu toate acestea, „ceva” miroase îngrozitor, la propriu și la figurat. „Miroase a levigat (n.r. gunoi putrezit) a gaz, ne ustură ochii și gâtul în casă”, se plâng, zilnic, locuitorii de la marginea Capitalei.

Acest lucru înseamnă că gunoiul din București nu ajunge unde trebuie sau este ars nelegal, lucru care înseamnă infracțiune de Mediu.

În această perioadă, Garda de Mediu verifică intens sesizările cetățenilor care sunt afectați de poluarea produsă și care, până la acest moment „nu are o sursă identificată”, cel puțin(…) menționată în spațiul public.

Conducerea Gărzii de Mediu a transmis, pentru ȘtireaVerde, că la depozitul de deșeuri „Vidra”, administrat de firma ECOSUD SA, au fost constatate pe teren mai multe nereguli, motiv pentru care a fost aplicată o amendă în valoare de 100 000 de lei. De asemenea, la același depozit au fost dispuse 14 măsuri de conformare. Acestea au termene precise și urmează să fie verificate remedierea neregulilor sesizate. Din acest punct de vedere, se poate concluziona că, România nu are depozite de deșeuri TOTAL conforme cu legislația pentru Mediu, iar sănătatea oamenilor rămâne în pericol.

Citește și: Update. Aer irespirabil în Capitală. Garda de Mediu, luată cu asalt de cetățeni: „Miroase a gaz!”

spot_img
Latest news
știri