17.2 C
București
vineri, 17 mai, 2024

Veneția a introdus taxa de intrare: Turiștii care vizitează orașul vor plăti 5 euro

Măsura vine în sprijinul eforturilor de a gestiona aglomerația și de a proteja patrimoniul orașului unic în lume

Veneția a început vânzarea de bilete pentru accesul în oraș, impunând taxa de cinci euro turiștilor care vizitează doar pentru o zi în primăvară și vară, conform informațiilor furnizate de AFP și citate de G4 Media.

Taxa se va aplica turiștilor care viziteză orașul primăvara și vara

Într-o perioadă totală de 29 de zile, cuprinsă între 25 aprilie și 14 iulie, pe durata sezonului turistic de vârf, vizitatorii de o zi sunt obligați să achiziționeze acest bilet pentru a intra în orașul vechi între orele 08:30 și 16:00, ora locală.

Cu toate acestea, există numeroase excepții, în special pentru copiii sub 14 ani, studenți sau membri ai forțelor de ordine.

Acest program, aprobat anul trecut, nu impune o limită numerică a vizitatorilor, în contrast cu propunerile inițiale mai stricte la care autoritățile au renunțat încă din 2019.

Scopul principal al acestei inițiative este descurajarea turiștilor de o zi, contribuind astfel la reducerea aglomerației în orașul cunoscut în întreaga lume pentru operele de artă, poduri și canalele sale, inclus în patrimoniul mondial al UNESCO din 1987.

La mijlocul lunii septembrie, oraşul Veneţia nu a fost inclus pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în pericol

Cu toate acestea, experţii UNESCO au recomandat la sfârşitul lunii iulie clasificarea ”în pericol” a Veneţiei, o bijuterie ameninţată de prea mult turism şi încălzirea globală, din cauza măsurilor ”insuficiente” luate în Italia pentru a lupta împotriva deteriorării acestui sit.

spot_img
Latest news
știri