12.2 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

Activitățile silvice desfășurate în ariile protejate din Maramureș vor fi verificate de comisarii de mediu

Vor fi supuse verificărilor atât firmele private, cât și cele de stat

Firmele private şi de stat care operează pe amenajamentele silvice a căror activitate se suprapune geografic în unele situaţii peste ariile protejate de interes comunitar urmează a fi verificate de inspectorii de mediu, transmite Agerpres.

Anunțul a fost făcut de comisarul şef al Gărzii de Mediu Maramureş, Marcela Chindriş.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Maramureş: ”O bună parte din activitatea acestor operatori se suprapune peste ariile protejate din judeţ”

În atenţia noastră vor intra prestatorii de servicii din domeniul forestier, atât privaţi, cât şi cei care fac parte din Regia Naţională a Pădurilor, respectiv Direcţia Silvică Maramureş, ocoale silvice private, dar şi o serie de agenţi economici care derulează activităţi de silvicultură sau exploatare forestieră. O bună parte din activitatea acestor operatori se suprapune peste ariile protejate din judeţ, iar noi intenţionăm să aflăm situaţia reală din teren”, a declarat Marcela Chindriş, potrivit sursei citate.

Ariile naturale protejate sunt situate în Munţii Maramureşului, Rodnei şi Ţibleş

Pe unele arii protejate a fost permisă exploatarea materialului lemnos pe criterii bine stabilite, îndeosebi pentru a îndepărta copacii bătrâni, bolnavi sau pentru a aerisi anumite zone alpine.

În judeţul Maramureş funcţionează Parcul Naţional Munţii Rodnei, Parcul Natural Munţii Maramureşului şi mai multe zeci de mici sau medii arii protejate.

Latest news
știri