13.6 C
București
vineri, 3 mai, 2024

Parlamentul European vrea să reducă emisiile de carbon, dar taxele vor fi usturătoare

Planul ambițios al PE va duce va duce la creșterea costurilor produselor industriale.

Parlamentul European a decis să aprobe un plan extrem de ambițios pentru reducerea emisiilor
de carbon. Doar că acest lucru vine și cu niste costuri care vor fi suportate de producătorii din
diferite industrii. Astfel că cei care importă ciment, oțel sau îngrășăminte, cei ale căror fabrici
poluează puternic vor trebui să plătească taxe suplimentare. Mai exact, planul făcut de
legislativul European este ca până în 2030 să fie reduse emisiile de gazeu cu efect de seră cu
62% în comparație cu 2005. Este vorba despre sectorul acoperit de certificare de Carbon.

Certificatele pentru emisii de carbon vor fi platite

Acest lucru înseamnă în același timp și alte schimbări mai ales în modul în care este produsă
energia, prin stimularea și subvenționarea celor care produc din surse verzi. De altfel, același
acord mai arată că facilitățile industriale nu mai pot primi gratuit certificate pentru emisiile de
CO2. Totodată nici navele nu vor fi scutite, ci din 2024 vor începe să plătească pentru emisiile lor.
Pe de altă parte, documentul mai arată că până în 2026 se vor elimina și certificatele gratuite
acordate sectorului aviatic. Tot la acest sector se va promova folosirea combustibililor de aviație
derivați din surse regenerabile.

Premieră mondială

De altfel se marchează prin acest document și o premieră mondială prin impunerea unor taxe pe
importurile de bunuri ale căror producție emană o cantitate mare de CO2. Mai exact vorbim
despre oțel, ciment, aluminiu, electricitate, hidrogen, fertilizatori, iar taxele vor fi impuse din
2026. “Importatorii acestor bunuri vor trebui să plătească diferența dintre prețul carbonului plătit în țara de producție și prețul certificatelor de emisii de carbon”, se arată în proiect. Așadar, companiile care aduc în UE aceste categorii de bunuri din țări cu reglementări de mediu mai slabe vor trebui să cumpere certificate care să acopere emisiile de dioxid de carbon. În acest fel legislativul speră la reducerea de 25 de ori a emisiilor de dioxid de carbon până la sfârșitul acestui deceniu. “Acesta este planul Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990”, se mai arată în document. Procedural proiectul mai are nevoie de aprobarea țărilor care fac parte din Uniunea Europeană.

Latest news
știri