14.4 C
București
duminică, 19 mai, 2024

România și Moldova sunt, de acum, parteneri în domeniul energiei nucleare

Ministrul a precizat că memorandumul va facilita schimbul de cunoștințe tehnice, experiență și bune practici între cele două țări

Miniștrii Energiei din România și Moldova au participat, marți, 18 iulie 2023, la semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Nuclearelectrica (România) și Energocom (Republica Moldova). Anunțul a fost postat, ieri, de Ministrul Energiei român, Sebastian Burduja, pe pagina acestuia de Facebook.

Burduja a salutat momentul ca fiind un nou pas în colaborarea dintre două țări care au un important bagaj etnic și cultural comun

El s-a referit la eveniment numindu-l construirea unor „punți de energie,” după „unirea digitală” care a avut, deja, loc.

„Astăzi am participat la ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere între Nuclearelectrica (România) și Energocom (Republica Moldova),” a declarat acesta. „Am fost alături de conducerile celor două companii și de omologul meu, Victor Parlicov, ministrul energiei de la Chișinău. Acest eveniment marchează un moment important în dezvoltarea cooperării pe termen lung în sectorul energetic și în atingerea obiectivelor strategice comune de securitate energetică între frați,” a adăugat el.

Ministrul a precizat că memorandumul va facilita schimbul de cunoștințe tehnice, experiență și bune practici între cele două țări

Acestea au loc în contextul dezvoltării proiectului pentru construirea reactoarelor 3 și 4 la Cernavodă.

„Dorim ca frații noștri să aibă acces la producția adițională de energie electrică, contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii și la creșterea stabilității și siguranței sistemului energetic de pe ambele maluri ale Prutului,” a spus Burduja.

Ministrul a confirmat că proiectul este unul de durată, care va depăși mandatul unor miniștri sau guverne. Acesta, spune el, este construit pentru a servi generațiilor viitoare.

Poziția oficială: noi folosim energia nucleară în scopuri pozitive, spre deosebire de Rusia, care o folosește ca o armă

Burduja a reiterat poziția oficială a României, de aliat al Ucrainei în lupta împotriva agresiunii rusești. Acesta a făcut referire la faptul că România folosește o formă de energie controversată în numele binelui, spre deosebire de Rusia. Aceasta este cunoscută a fi lansat, de la începutul războiului, mai multe amenințări cu folosirea puterii sale nucleare în scopul aducerii de distrugeri pe teritoriile unor țări membre NATO.

Dacă Rusia a decis să folosească energia drept armă împotriva unor democrații libere, noi am decis să o folosim ca pilon de stabilitate și dezvoltare pentru întreaga regiune,” a declarat Burduja

„Felicit echipele din cadrul Nuclearelectrica și Energocom, care au lucrat pentru a face acest memorandum posibil. Este un prim pas, dintr-un șir lung, spre un vis înalt. Rămâne cum am stabilit: înainte, împreună,” a adăugat acesta, în încheierea postării sale.

Ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov, a mulțumit României pentru că în perioadă de criză a ajutat Republica Moldova să facă primii pași în domeniul integrării pe piața energetică europeană și să facă achiziții de resurse energetice din vest.

Prezent la ceremonie, Parlicov a declarat că memorandumul este un document ce va produce efecte în următorii ani, în contextul în care Republica Moldova și-a propus să atingă zero emisii de carbon până în 2050

“Pentru a atinge țelul nostru de decarbonizare va fi nevoie de energie nucleară în mixul nostru energetic, energie care este neutră din punct de vedere climatic. Republica Moldova nu are capacitatea să dezvolte propriile proiecte de generare nucleară, dar poate beneficia de relația specială cu România și de faptul că România intenționează să crească volumul energiei nucleare produse. Anume în acest context, examinăm posibilitatea ca Republica Moldova să participe în calitate de coinvestitor, ca să ne asigurăm pe viitor de energie sigură, durabilă și la prețuri competitive”, a spus ministrul Victor Parlicov.

spot_img
Latest news
știri