Foto: Facebook/Salubrizare 5
Foto: Facebook/Salubrizare 5

Veste importantă pentru locuitorii Sectorului 5: Începând cu 9 septembrie 2025, colectarea deșeurilor va fi permisă doar în pubele etichetate.

Până pe 8 septembrie, colectarea se poate face și din recipiente fără etichetă, dar recomandăm reactualizarea contractelor și solicitarea montării etichetelor cât mai curând pentru a evita întreruperile serviciului”, a transmis compania Salubrizare 5.

În egală măsură, Primăria Sectorului 5 din Municipiul București a precizat că va continua să susțină colectarea deșeurilor prin implementarea principiului european de plată în funcție de cantitatea aruncată, care generează costuri mai mici pentru cetățenii care își fac contract și au, astfel, sistemul de citire automată a greutății deșeurilor, montat pe pubelă.

Primăria Sectorului 5 anunță că după 8 septembrie deșeurile vor fi colectate doar din recipiente etichetate

Administrația Sectorului 5 a transmis că doar până pe 8 septembrie colectarea deșeurilor se va putea face și din recipiente care nu dispun de etichetare individuală, fiind așadar o perioadă în care această măsură are caracter provizoriu, dacă există un contract semnat cu societatea Salubrizare Sector 5

După data de 8 septembrie, colectarea se va realiza doar din recipientele etichetate corespunzător, conform normelor legale și contractuale.

Menționăm că puteți solicita reactualizarea contractelor și montarea etichetelor oricând, nu doar în intervalul menționat, cu precizarea că depășirea termenului poate duce la discontinuități în prestarea serviciilor de salubrizare”, se arată în comunicatul administrației.