După ce anul trecut a avut loc în august, anul acesta Turul României la ciclism se va desfăşura între 9 şi 14 septembrie, scrie Radio Eco Natura.
Traseul Micii Bucle din acest an, în lungime de peste 830 km, a fost conceput pentru a evidenţia câteva dintre cele mai importante zone turistice din România. Astfel, plutonul format din peste 20 de echipe din 17 ţări va traversa regiuni reprezentative:
”Dacă în 2024 am pedalat mai mult în Transilvania, anul acesta a venit rândul Olteniei şi Bărăganului, cu câteva treceri rapide şi prin Muntenia şi din nou Transilvania. Vom intra simbolic şi în Dobrogea, traversând noul pod peste Dunăre, la Brăila. De asemenea, după 5 ani revin în programul Turului şi întrecerile pentru amatori, cu 3 evenimente în locuri frumoase”, a transmis preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Cătălin Sprînceană, potrivit sursei citate.
Cicliștii urcă Transbucegiul și pedalează prin Slobozia, înaintea finalei din București
În egală măsură, Cătălin Sprînceană a precizat că pe 11 septembrie, cicliștii vor urca Transbucegiul, iar pe 13 vor pedala în centrul Sloboziei.
”Înainte de marea finala a Turului amatorii se vor întrece în centrul Bucureştiului, pe unele dintre cele mai frumoase artere ale sale, cum ar fi Calea Victoriei. Bineînţeles, evenimentele pentru copii rămân în program, ca la fiecare an din 2018, pentru că avem mare încredere în potenţialul acestui eveniment de a inspira copiii să iubească bicicleta şi chiar să facă ciclism de performanţă”, a mai punctat preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.