Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat oficial că România intenționează să solicite aprobarea Comisiei Europene pentru amânarea cu până la doi ani a închiderii centralelor electrice pe lignit (cărbune brun).
România se angajaze să elimine utilizarea cărbunelui
Inițial, Guvernul român se angajase la Bruxelles să elimine treptat utilizarea lignitului începând cu anul 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Într-un efort de a transforma strategia energetică a țării, Complexul Energetic Oltenia a încheiat parteneriate cu OMV Petrom, Tinmar și Alro Slatina pentru dezvoltarea de parcuri solare și centrale electrice pe bază de gaz.
Această schimbare strategică vine ca răspuns la cerințele de reducere a dependenței de cărbune, transmite publicația Economedia.ro.
Complexul Energetic Oltenia a primit ajutor financiar în valoare de 1.2 miliarde de lei din partea Uniunii Europene
În momentul de față, compania a primit aprobare și ajutor financiar în valoare de 1.2 miliarde de lei din partea Uniunii Europene, în cadrul unui plan de restructurare care include termene clare pentru eliminarea treptată a utilizării cărbunelui.
Compania a închis mai multe unități energetice pe bază de cărbune, însă din cauza întârzierilor, “oprirea centralelor pe lignit nu va coincide cu intrarea în funcțiune a acestor noi proiecte, ceea ce ar putea crea dificultăți pentru rețeaua electrică națională”, a declarat Burduja.
Ministrul urmează să călătorească la Bruxelles luna aceasta pentru a negocia noile termene.