România a fost evaluată pozitiv şi i-au fost recunoscute eforturile considerabile realizate în domeniul mediului înconjurător de Comitetul de Politici de Mediu (EPOC) din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Potrivit anunțului făcut de Ministerul Mediului din România, evaluarea a vizat controlul poluării, evaluarea impactului asupra mediului, poluarea transfrontieră, schimbări climatice, biodiversitate, zgomot, conservarea resurselor de apă, calitatea aerului, precum şi instrumente economice în politicile de mediu.
Ministrul Mediului: ”Trebuie să continuăm să inovăm şi să ne adaptăm pentru a face faţă provocărilor viitoare”
”Misiunea noastră este clară: să creăm un echilibru între dezvoltare şi conservare, punând întotdeauna natura şi oamenii pe primul plan. Suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să continuăm să inovăm şi să ne adaptăm pentru a face faţă provocărilor viitoare”, a declarat ministrul Mircea Fechet, potrivit Economica.net.
Deși România a fost apreciată pentru progresele realizate, OCDE a formulat și câteva sugestii constructive cu privire la îmbunătățirea și alinierea ulterioară la standardele globale
Printre acestea se numără necesitatea depunerii de eforturi suplimentare pentru implicarea publicului în procesele de evaluare a impactului asupra mediului, furnizând cetățenilor informații ușor accesibile și oportunități adecvate de a-și exprima opinii.
De asemenea, s-a subliniat importanța luării unor măsuri suplimentare pentru extinderea acoperirii la nivel național în ceea ce privește tratarea apelor uzate urbane, precum și pentru continuarea eforturilor de asigurare a accesului la apă potabilă sigură pentru categoriile vulnerabile de cetățeni.