Mulți dintre proprietarii de pisici cred că animalele lor de companie sunt blânde, leneșe și lipsite de interes.
Însă, din punct de vedere genetic, o pisică de casă este mult mai apropiată de un prădător sălbatic decât pare.
Aproape identice genetic: pisica domestică și tigrul împart aceeași schemă biologică
Cercetările recente pe scară largă ale genomului felinelor arată că pisicile domestice împart 95.6% din ADN cu tigrii.
Această asemănare surprinzătoare există deoarece toate speciile de feline moderne provin dintr-un strămoș comun relativ recent. Cu alte cuvinte, evoluția a urmat un plan genetic similar, în ciuda diferențelor enorme de mărime și habitat.
În esență, o pisică de casă de 4-5 kilograme și un tigru de peste 250 de kilograme sunt construite din aceleași instrucțiuni biologice.
Deși sunt blânde și par lipsite de interes, pisicile păstrează instincte vechi de milioane de ani
Diferențele genetice minore dintre ele controlează în principal dimensiunea corpului, masa musculară și puterea metabolică, nu funcțiile de bază ale organismului.
De aceea, domesticii păstrează instincte vechi de milioane de ani: urmăresc umbrele, sar cu precizie, sau ”frământă” cu lăbuțele. În plus, faptul că zgârie suprafețe înseamnă că își apără teritoriul cu fermitate.
Pisica de casă: un prădător miniatural cu instincte ancestrale
Înțelegerea acestei legături genetice schimbă modul în care interpretăm comportamentul zilnic al pisicilor.
Când un motan se strecoară prin casă sau ”vânează” jucării, nu este doar un gest amuzant. În relaitate, este o manifestare a instinctelor de prădător înrădăcinate adânc în ADN.
Astfel, fiecare pisică de casă poartă în sine o versiune miniaturală a instinctului unui mare prădător: rafinată, redusă ca mărime, dar niciodată complet ștearsă.
