6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Asociația Casa lui Patrocle a ajuns în școli: o lecție despre empatie, dragoste și respect pentru necuvântătoare

Din mijlocul necuvântătoarelor, au ajuns în mijlocul copiilor: Asociația Casa lui Patrocle a ales Școala Gimnazială Nr. 8 din Suceava, pentru a demonstra că dragostea față de animale se învață, se transmite și se vede chiar și într-un simplu desen.

Copii au fost artiștii, iar cadrele didactice au contribuit la una dintre cele mai frumoase lecții, ”Lecția de viață despre animale”.

Foto: Facebook- Casa lui Patrocle

Compasiunea nu are vârstă: ”În cadrul proiectului ‘Învață să mă iubești’, alături de cei mici și de cadrele didactice, învățăm împreună ‘Lecții de viață despre animale!’ Despre dragoste și compasiune!”, au scris membrii asociației, ieri, 19 mai, pe contul de Facebook.

Au promis că vor reveni cu cu fotografii, impresii și sentimente și s-au ținut de promisiune: prietenii animăluțelor din Suceava au dat start și în anul 2021 unui proiect de educație civică, numit ‘Învață să mă iubești’.

Astfel, în cursul zilei de ieri, au ales să se reîntoarcă în școli alături de cei mici, pentru lecțiile care contează cel mai mult și care, deși nu există în programa școlară, reprezintă primul pas pentru a aprofunda empatia, grija și responsabilitatea.

Am poposit acolo unde am fost chemați cu drag și dragoste, și acolo unde am cunoscut cadre didactice deosebite care știu a șlefui în sufletele copiilor empatia, dragostea și respectul pentru animale și pentru viață sub toate formele sale!”, au scris membrii asociației Casa lui Patrocle.

Nu există copil în întreaga lume care să nu îndrăgească animalele

Voi sunteți foarte drăguți și vă iubim mult. Sunteți cuminți, dar unii oameni sunt răi. Casa lui Patrocle are grijă de voi. Eu vă voi iubi așa cum sunteți voi. Cu drag, Maria.”

Cam așa arată o scrisoare pentru cățeluși, scrisă de un copil de clasa a treia.

Foto: Facebook- Casa lui Patrocle

Membrii asociației au precizat că nu există copil în întreaga lume care să nu îndrăgească animalele și care să nu-și dorească un animal de companie.

Dacă celor de la clasele mai mari le-am vorbit despre abandon, sterilizare, suferința sutelor de câini de pe străzi sau despre protecția animalelor, piticilor de ieri le-am povestit despre dragostea față de animale, despre responsabilitatea implicată alături de un animal de companie, despre compasiune și grijă.

Și știm că au plecat acasă cu câteva lucruri învățate și înțelese!

Am încheiat ziua de ieri cu un sentiment nou. Unic. Și cu bateriile încărcate într-un alt fel pe care nu-l putem pune în cuvinte. Căci copiii sunt atât de buni și de sinceri!

Mulțumim doamniei Director Corina Larionescu!

Mulțumim cadrelor didactice, doamnelor învățătoare Petruta Palana și Nădejde Alina!

Copiilor din clasele clasa a II-a B și a III-a B! Și mai ales părinților acestor copii!”, au scris reprezentanții pe pagina de Facebook.

Dorința copiilor: o vizită la adăpostul Casa lui Patrocle

În finalul orelor, copiii au avut o singură întrebare: când pot veni la adăpost să cunoască și cățeii, dar și caii.

Oricând, cu drag, și cu porțile larg deschise!

Azi ne-am continuat proiectul, iar mâine vom prezenta alți copii și alte povești! Am avut acordul parental pentru poze!”.

Foto: Facebook- Casa lui Patrocle

Casa lui Patrocle și oamenii care sunt ceea ce iubesc

Independent de pandemie, restricții sau relaxarea acestora, Casa lui Patrocle a avut mereu timp pentru ceilalți, pentru cei nedoriți, pentru cei abandonați și pentru cei singuri: asociația ajută, salvează, întreține adăpostul, educă, dar se și implică, în mod constant, în proiecte sociale.

Casa lui Patrocle  este o asociație înființată in anul 2016. Echipa este formată din cinci oameni, dintre care unul este ”juniorul” – la facultate. Restul echipei se dedică total Asociației, 24/7 la adăpost sau ”pe drumuri”.

Adăpostul se află în satul Măriței, Dărmănești, cu o capacitate de cca 100 de câini, iar, în prezent, au în grijă aproape 200 de câini.

spot_img
Latest news
știri