2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie, 2024

Tensiunile dintre China și SUA îngreunează eforturile comune pentru combaterea crizei climatice

Discuțiile din Beijing au avut loc în timp ce planeta traversa cele mai fierbinți două săptămâni înregistrate vreodată

Liderii chinezi au respins încercările lui John Kerry, emisarul special pentru schimbările climatice al președintelui Biden, de a-i convinge să ia măsuri mai dure privind acțiunile împotriva încălzirii globale.

Răspunsul Chinei sugerează că tensiunile dintre țări fac dificilă colaborarea pentru pentru combaterea crizei climatice care amenință planeta

Miercuri seară, după 3 zile de negocieri în Beijing, John Kerry nu a obținut noi acorduri, iar președintele chinez a insistat într-un discurs că țara sa va urmări propriile obiective pentru eliminarea poluării cu dioxid de carbon, transmite The New York Times.

Cu toate acestea, oficialul din SUA părea sigur pe faptul că SUA și China, cele două cele mai mari țări poluatoare ale lumii, vor ajunge la un acord.

Cele două state au întrerupt negocierile timp de un an, din cauza relațiilor tensionate referitoare la Taiwan, comerț și alte probleme.

John Kerry a declarat că nu este dezamăgit de rezultat, menționând că simplul fapt de a purta discuții cu oficialii chinezi reprezintă un progres

Am avut conversații foarte sincere, dar am venit aici să deschidem noi perspective. Este clar că va fi nevoie de puțin mai multă muncă”, a declarat Înaltul Reprezentant al Statelor Unite pentru Afaceri Climatice.

În momentul de față, China este responsabilă pentru aproape o treime din emisiile globale, mai mult decât toate celelalte națiuni la un loc.

În ceea ce privește SUA, experții sunt de părere că, pentru a evita cele mai grave consecințe ale încălzirii globale, este crucial ca Statele Unite, cel mai mare emițător din istorie, să colaboreze cu China pentru reducerea poluării cu dioxid de carbon.

Oficialul din SUA spera să convingă China să înceapă reducerea emisiilor sale de carbon pe o durată mai scurtă și să renunțe rapid la utilizarea intensă a cărbunelui, cea mai poluantă sursă de combustibil fosil

În timp ce Statele Unite generează 14% din emisiile globale de carbon, China este responsabilă pentru 31%, iar poluarea sa crește în fiecare an.

Totuși, China a declarat că va opri generarea de emisii de carbon în atmosferă până în anul 2060.

Cu toate acestea, oamenii de știință spun că țările industrializate trebuie să înceapă acum colaborarea pentru a stopa emisiile de carbon, cu scopul de a preveni încălzirea globălă ce poate deveni catastrofală.

spot_img
Latest news
știri