1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

VIDEO EXCLUSIV – VOCEA GRECIEI ÎN FLĂCĂRI ACUZĂ: GUVERNUL GREC, DIN NOU NEPREGĂTIT PENTRU A FACE FAȚĂ PERICOLELOR PREZENTATE DE INCENDII

„Ce nu puteți vedea acolo,” ne spune Vasilis, interlocutorul nostru grec, „este dragostea și respectul oamenilor (n.r. față de pompierii români)”

Iulie 2023. Presa internațională anunță că mii de turiști își schimbă destinația de vacanță, pe ultima sută de metri. Motivul? Căldura înăbușitoare care a cuprins sudul Europei. Se vehiculează numele Italiei, Spaniei și Greciei – toate destinații turistice de top, pe care criza climatică amenință să le transforme în locații mai puțin dezirabile, pe perioada verii. Turiștii se plâng că sunt prinși în apartamente și camere de hotel, sclavi ai aparatelor de aer condiționat. Dramele turiștilor sunt, însă, un inconvenient minor pe lângă drama care se desfășoară în acest moment în Grecia. Fiindcă, din nou, GRECIA ESTE ÎN FLĂCĂRI.

Istoricul Greciei în materie de incendii este unul dureros

Autoritățile au acționat, acum, rapid în a cere ajutorul Uniunii Europene, posibil într-o încercare de a evita scenele îngrozitoare din anii precedenți. Incendiile și devastarea au devenit o constantă în viețile grecilor. În 2018, 101 de persoane au murit în incendiile izbucnite în stațiunea Mati, la est de Grecia.  De-a lungul ultimilor ani, acestea au loc vară de vară, alimentate de canicula care usucă vegetația. Aceasta, neglijența și, uneori, reaua intenție se combină într-o forță devastatoare care își repede furia asupra oamenilor, animalelor și mediului, în ordine aleatorie.

Pompieri din alte țări UE au fost chemați în ajutor

Luni, se anunțau 81 de incendii noi. Mii de oameni erau evacuați, multe case arse și, din păcate, multe animale care își pierduseră viața. Situația de astăzi, joi, 20, iulie, este îngrijorătoare – Grecia se așteaptă la temperaturi de 43 de grade C. Pompierii greci se luptă, acum, cu flăcările în peste 60 de incendii din jurul capitalei elene, ajutați de forțe internaționale. Patru avioane trimise din Italia și Franța s-au alăturat eforturilor de stingere a incendiilor miercuri, raportează The Independent. Pompierii din toată țara, încurajați de echipaje din România, Malta, Polonia și Slovacia, au fost dislocați pentru a ajuta la lupta împotriva incendiilor.

Printre aceștia, și pompierii români „salvatori”

Astfel îi vede pe pompierii români Aktsoglou Vasilis. Acesta este proprietarul magazinului de suveniruri Anamnesia, din Zakynthos. În ciuda circumstanțelor îngrijorătoare, Vasilis ne vorbește cu plăcere, fiindcă… suntem români.

Acesta ne arată cu mândrie un titlu din ziarul grecesc Newsit. „Pompierii români au sosit și vor ajuta la incendii și în această vară,” spune titlul acestuia. În articol, se vorbește despre faptul că ministrul adjunct pentru Climă, Criză și Protecție Civilă, Evangelous Tournas, le-a mulțumit călduros pompierilor care alcătuiesc prima misiune sosită din România pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pe teritoriul grecesc. 

„Ce nu puteți vedea acolo, este dragostea și respectul oamenilor (n.r. față de pompierii români),” ține să ne spună Vasilis.

Pompierii români pregătiți pentru plecarea în Grecia. Foto: IGSU, Facebook

„Social media grecească vă salută cu respect și multă dragoste. Voi ați fost salvatorii noștri anul trecut,” continuă acesta.

„Pompierii greci nu au bugetul necesar. Într-o țară care ia foc în fiecare an,” se plânge Vasilis.

El ne povestește că pompierii greci au protestat. Autoritățile au ales să implice poliția, care s-a luptat cu protestatarii. Pompierii nu cereau nu mai mulți bani pentru ei, înșiși, ci mai mulți bani pentru detașamentele lor, pentru a își putea face slujba cum trebuie. Banii aceia nu le-au fost acordați. Ce au primit, în schimb, a fost brutalitate din partea poliției. Pompierii greci, spune acesta, nu au ocazia să se pregătească corespunzător, și nu au un buget corespunzător. 

Protestele pompierilor greci sunt faimoase

De notorietate sunt și răspunsurile diferitelor guverne care s-au perindat la cârma Greciei, la strigătele de disperare ale salvatorilor. Faptul că ele au fost întâmpinate cu brutalitate din partea Poliției a fost reflectat în presa internațională. 

În lipsa unei pregătiri adecvate pentru pompierii greci, cei români, „anul trecut, au fost profesioniștii,” spune Vasilis. „Au luat situația sub control și au salvat Grecia”. „Românii sunt oameni buni,” ne spune acesta. „Puteți să mă citați, și revin,” adaugă el.

Nu după mult timp, interlocutorul nostru se ține de promisiune. El revine – cu clipuri pe care ni le oferă, în exclusivitate. Acestea au fost filmate de către verișorul său, Klimir Vasilis, într-un sat situat „deasupra de Loutraki.

Loutraki este o stațiune populară cu turiștii străini, situată la Golful Corintului și aproximativ 80 de km de Atena. În momentul de față, din nou, stațiunea se află în calea flăcărilor. Anul trecut, casa celui care ne-a pus la dispoziție filmările a fost distrusă de incendii. 

Acesta a  reușit să își refacă proprietatea, între timp. Anul acesta, focul nu s-a întins până în apropierea căminului său. Totuși, vocea lui Vasilis este una în care ușurarea se împletește cu tensiunea.

Imaginile din clipurile trimise sunt apocaliptice

Loutraki, 19.07.2023. Video: Klimis Vasilis
Loutraki, 19.07.2023. Video: Klimis Vasilis
Loutraki, 19.07.2023. Video: Klimis Vasilis

Îl întrebăm dacă verișorul său este bine. „Este bine. Proprietatea sa este OK. Dar este la fel de speriat ca noi, toți,” ne răspunde acesta.

Vasilis ne arată și fotografia de mai jos. „Asta cred oamenii,” spune el. „Și asta se întâmplă cu zonele arse. Turbine eoliene.”

Teoria conform căreia se ard pădurile pentru a le înlocui cu turbine eoliene nu este nouă. Faptul că în timpul incendiilor au existat arestări nu face decât să alimenteze aceste zvonuri. În curtea locuinței arse a verișorului său a fost descoperită o canistră, spune acesta, care nu își avea locul acolo. Acestea sunt că doar suspiciuni, adaugă Vasilis… ele, însă, există. 

Același efect îl au și  eforturile guvernului de a se axa pe energia eoliană într-un fel intensiv și prost planificat 

Insula Evia este cel mai bun exemplu pentru asta. Unde odată se aflau păduri, acum sunt parcuri eoliene. Instalarea acestora s-a făcut fără a se ține cont de norme de mediu, și de impactul asupra  biodiversității bogate a terenurilor muntoase, raportează bitinfo.com. „Nu putem tolera atât de multe parcuri eoliene în Grecia”, a declarat Dimitris Soufleris, șeful companiei de protecție a mediului din Kymi, din centrul insulei Evia.La Kymi, „a fost (n.r. instalată) una la trei zile în primăvara lui 2020”, critică el.

„Eolienele au fost instalate pe vârfuri de munte, în păduri, în apropierea siturilor arheologice, pe insule, regiuni de apă, în zone protejate Natura 2000 (…)”, denunță el.

Protestele din 2021 au dus la interzicerea turbinele eoliene în șase zone muntoase. În nordul Eviei, devastată de incendii în același an, construcția turbinelor eoliene planificate a fost suspendată „deocamdată”.

Conversația cu Vasilis se întoarce la situația deficitară a serviciilor de urgență din Grecia

Totul se datorează nepăsării clasei politice, reiese din discuțiile noastre. „Situația politică în Grecia este un dezastru,” spune Vasilis. Am avut alegeri acum o lună. Înainte de alegeri, premierul liniștea oamenii, spunându-le că totul este în regulă, dar, apoi, când au început incendiile, s-a descoperit că mașinile pompierilor rămăseseră fără apă. Le-a luat foarte mult timp până să reacționeze, nimic nu era pregătit, după cum promisese înainte de alegeri,” adaugă el.

De-a lungul scrierii articolului, acesta ne mai pune la dispoziție știri noi din Grecia, care arată dimensiunea dezastrului. 

La ora 5 după-amiaza, Vasilis ne trimite o filmare din Zakynthos, din jurul magazinului său, unde temperatura este, încă, de 38 de grade Celsius. Se simte mai mult ca 41, ne spune acesta. Străzile sunt goale

Loutraki, 19.07.2023. Video: Klimis Vasilis

Urmează alte fotografii și link-uri, toate trădând tensiunea care i-a cuprins pe locuitorii Greciei. Vasilis ne arată că a ars un adăpost de animale. „Au murit o mulțime de animale,” spune acesta, cu tristețe.

Altele arată un pompier prăbușit, și un altul luptând pentru o gură de aer rece, curat. Doar că aerul rece nu are de unde să vină, fiindcă Grecia așteaptă, de astăzi, temperaturi și mai ridicate.

„Mulți dintre ei au mers la spital cu probleme respiratorii, iar apoi au mers înapoi la incendii, deși puteau să aleagă să meargă acasă,” ne spune Vasilis

O altă fotografie ilustrează ceea ce seamănă cu un vehicul militar. „Folosesc tunurile de apă ale poliției pentru a stinge incendiile,” ne spune Vasilis. „Este bine și rău, în acelasi timp,” adaugă acesta. „Bine, pentru că folosesc orice resursă au la dispoziție. Rău pentru că ar trebui să fim mai pregătiți, și să avem la dispoziție echipamentul necesar.”

Un lucru este încurajator: faptul că, de data asta, spre deosebire de 2021, autoritățile elene au ales să folosească tunurile de apă cot la cot cu pompierii, și nu împotriva lor. 

spot_img
Latest news
știri