26 C
București
miercuri, 20 august, 2025

Accidentele cu trotinete și triciclete electrice, din ce în ce mai dese

Polițiștii atrag atenția că aceste vehicule pot fi conduse doar respectând reguli stricte, iar unele modele necesită RCA sau chiar permis de conducere

Statisticile realizate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava arată că aproape în fiecare zi sunt consemnate evenimente rutiere în care ajung să fie implicate trotinete sau triciclete electrice.

Într-un caz care a avut loc recent, două adolescente au avut nevoie de îngrijiri medicale şi de spitalizare după ce au căzut de pe o trotinetă electrică, în localitatea Suceviţa.

Poliţiştii reamintesc publicului că punerea în circulaţie a acestor trotinete şi triciclete electrice se poate face doar cu respectarea unor reguli clare, printre care se numără şi obligaţia ca anumite categorii de vehicule să fie asigurate prin RCA.

Tricicletele electrice pot fi conduse doar cu respectarea regulilor stricte de circulaţie

Pentru tricicletele electrice cu viteză maximă sub 25 km/h şi putere sub 4000W, nu este necesar permis de conducere, dar trebuie respectate regulile generale de circulaţie care spun că aceste vehicule pot fi conduse doar de către persoane care au împlinit vârsta de 14 ani, pot rula doar pe pistele de biciclete, dacă acestea există şi nu pot fi puse în ciruclaţie decât pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

Circulaţia tricicletelor electrice pe trotuare este interzisă. Traversarea şi schimbarea direcţiei de mers cu tricicleta electrică se fac prin deplasarea conducătorului lângă vehicul, iar conducerea lor sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive este interzisă.

Conducerea tricicletelor electrice impune respectarea normelor rutiere de siguranţă şi a cerinţelor tehnice

Tricicletele trebuie să fie în stare tehnică bună de funcţionare şi echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizante-fluorescente, scrie News.ro.

Conducătorii sub 16 ani, când circulă pe carosabil, trebuie să poarte cască de protecţie, însă este indicat să fie purtată în toate situaţiile de către toate categoriile de vârstă. Transportul pasagerilor pe tricicletele electrice este interzis.

Tricicletele electrice care depăşesc viteza de 45 km/h sau au o putere mai mare sunt considerate mopede sau motociclete şi necesită permis de conducere (AM sau B1).

Latest news
știri