De la substanțele chimice utilizate în procesul de fabricație, până la piesele mici și detașabile care pot fi ușor înghițite, doar foarte puține dintre jucăriile vândute online respectă standardele europene de siguranță.
Majoritatea sunt produse în China și achiziționate în special de pe platformele Temu și Shein, dar și de pe Amazon.
Raport alarmant: 86% dintre jucăriile cumpărate online sunt periculoase
Raportul Toy Industries of Europe, prezentat de Biziday, arată că, dintre cele 70 de jucării selectate aleatoriu și testate, 86% prezintă riscuri de siguranță conform normelor UE.
Toate au fost cumpărate online, iar procentul jucăriilor periculoase este în creștere față de anul precedent, când 80% dintre produsele verificate nu au trecut testele.
Haos în etichetarea jucăriilor importate: producători fictivi și colete fără răspundere
Financial Times arată că, deși regulile de siguranță sunt aceleași, atât pentru jucăriile vândute online, cât și pentru cele din magazinele europene, practic, producătorii aflați în afara UE nu pot fi trași la răspundere, scrie Radio Eco Natura.
În conformitate cu legislația UE, platformele în sine nu sunt responsabile pentru bunurile vândute de vânzători terți, care sunt adesea expediate direct din China la tarife poștale subvenționate.
Raportul arată că multe jucării au etichete pe care producătorul nu este cel indicat – o adresă din Londra etichetată cu Franța, sau o adresă din Paris dar care este în realitate în Germania, cu un număr de telefon belgian.
Blocul comunitar primește anual peste 4.6 miliarde de colete mici, iar 90% din ele vin din China. UE va impune taxe vamale pe acestea, de la începutul anului viitor.
