18.5 C
București
duminică, 28 aprilie, 2024

A fost adoptat noul Cod silvic: Va fi stabilit cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure

Anunțul a fost făcut de ministrul Mircea Fechet

Ministrul Mediului din România a anunțat că astăzi, 21 martie, a fost adoptat, în Guvern, Codul Silvic, acțiune care coincide cu Ziua Internațională a Pădurii.

Mircea Fechet: ”Este primul cod din 2008 încoace, scris de la zero”

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Mediului, este un Cod Silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic.

Elaborarea acestui proiect de lege a fost finanțată prin PNRR,  ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care le are societatea de la păduri și pregătește domeniul silvic pentru a răspunde provocărilor ridicate de schimbările climatice”, a declarat Mircea Fechet.

Câteva dintre cele mai importante prevederi din Noul Cod Silvic:

  • Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării. Până acum ele erau interzise doar în Parcurile Naționale. Vom extinde această interdicție.
  • Codul silvic va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar.
  • Totodată, va fi stabilit cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure prin monitorizarea video a drumurilor de acces în pădure și implementarea sistemului de imagini satelitare.
  • Ministerul propune suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2.0 a persoanelor suspectate că au comis infracțiuni din domeniu, încă din faza de urmărire penală.

Adoptarea Codului Silvic este unul dintre angajamentele pe care PNL și le-a luat prin programul de guvernare și astăzi iată că am făcut un pas decisiv. Mulțumesc specialiștilor din cadrul celor două universități de tradiție în silvicultura din România – Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și celor din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură. Mulțumesc colegilor din minister și tuturor celor care au contribuit prin munca lor la acest cod silvic”, a completat ministrul Mediului.

Latest news
știri