11.1 C
București
vineri, 10 mai, 2024

Start-up spaniol, într-o „misiune pentru a salva berea lumii” de efectele încălzirii globale

Planta de hamei, victimă a schimbărilor climatice.

Planta de hamei, folosită de sute de ani pentru a aroma și a stabiliza berea, cade victimă a schimbărilor climatice. Verile mai calde și vremea imprevizibilă îi scad acesteia atât randamentul,  cât și calitatea. Ekonoke este un start-up spaniol care a explorat cultivarea culturilor de interior în ultimii patru ani. Reprezentanții acestuia cred că au găsit o soluție viabilă și durabilă pentru a contracara efectele încălzirii globale, conform The Guardian.

Soluția spaniolă: creșterea hidroponică a hameiului

Start-up-ul spaniol crește hamei, hidroponic, în Alcobendas și în San Sebastián de los Reyes. Acesta dă la fel de mult randament ca semenele lui crescut în aer liber – aproximativ 1 kg (2,2 lb) pentru fiecare plantă. Mai mult, el este, de asemenea, mai bogat în uleiuri esențiale și acizi, elemente care îi conferă berii gustul amar și aroma specifică.

În plus, metodele Ekonoke – care rămân un secret bine păzit – folosesc de 15 ori mai puțină apă decât cultivarea tradițională în aer liber. În plus, ele au o amprentă totală de carbon care este de 15 ori mai mică decât hameiul crescut pe câmp. Și, pentru că hameiul este cultivat în interior în condiții strict controlate, nu e nevoie de pesticide.

Ekonoke și-a început activitatea experimentând cu verdețuri și micro-ierburi. După un timp, aceștia și-au dat seama că nișa sa se află în hamei. Peste 80% din acesta este cultivat în doar două țări: SUA și Germania.

Schimbările climatice au un impact uriaș atât asupra calității, cât și a cantității hameiului

Ines Sagrario, co-fondatorul și directorul executiv al companiei, atrage atenția asupra unui raport al cercetătorilor din Republica Cehă. Acesta a analizat calitatea și cantitatea hameiului cultivat în diferite țări europene pe o perioadă de 40 de ani.

„Au văzut că atunci când au existat două sau mai multe evenimente meteorologice extreme, impactul a fost uriaș atât asupra calității, cât și asupra cantității”, a spus ea. „Anul trecut, de exemplu, a fost o secetă brutală și temperaturi de vară foarte, foarte ridicate. În Germania, unde temperaturile au urcat până la 35 sau 38 C, producția medie de hamei la hectar a scăzut cu 28%. Au fost unele părți ale Germaniei unde au pierdut 80% din recoltă.” Hameiul care a supraviețuit, a adăugat Sagrario, a fost de proastă calitate.

Foto: Ryan Cuerden, Unsplash

Interes ridicat din partea industriei berii

Proiectul de hamei hidroponic al lui Ekonoke a atras interesul companiilor de bere spaniole și globale. Acesta face, acum, parte dintr-un program de accelerare inițiat de AB InBev. Compania este cel mai mare producător de bere din lume.

Sagrario este recunoscătoare pentru interesul și sprijinul industriei berii. Ea se arată aproape surprinsă de acesta: „Ceea ce le interesează cel mai mult pe fabricile de bere este să aibă aprovizionarea garantată, astfel încât să poată evita toată bătaia de cap de a trebui să vadă cum merge anul, și decide dacă e nevoie să apeleze la stocurile de hamei.”

Pentru Ekonoke, totuși, tehnologia are implicații mult mai largi, mai ales când vine vorba de utilizarea terenului și durabilitate. Metodele sale produc de 40 de ori mai multă producție de hamei la hectar decât cultivarea în aer liber. Asta ar putea elibera cantități uriașe de teren pentru regenerarea solului sau reîmpădurire.

Explorate: utilizarea medicală a hameiului, dar și readucerea pe scena berii a unor varietăți de hamei dispărute din cauza încălzirii globale

Ekonoke explorează, de asemenea, alte utilizări pentru hamei. Acesta este studiat de cercetători care studiază o varietate largă de afecțiuni, de la tumori și boala Crohn, la Alzheimer și menopauză. Între timp, o altă companie din același program de accelerare a abordat un alt unghi, cu impact asupra mediului. Aceasta încearcă să vadă dacă materia vegetală din hamei poate fi transformată în carton pentru baxuri de bere.

Ea are în vedere și dezvoltarea unor varietăți de hamei acum dispărute. Pentru asta, se încearcă crearea solurilor propice creșterii anumitor varietăți de hamei. Scopul este de „a vedea dacă putem crea condițiile nutriționale și climatice potrivite, astfel încât hameiul să aibă gust și miros exact așa cum ar fi în regiunea din care provine, într-un anumit moment al sezonului”, a spus Sagrario.

„Dar vom putea, de asemenea, să recuperăm biodiversitatea pierdută prin creșterea soiurilor care nu mai sunt cultivate, tocmai pentru că nu pot suporta temperaturile în schimbare sau nu pot supraviețui bolilor care nu existau înainte.”

În ciuda efectelor din ce în ce mai inevitabile ale urgenței climatice, paharul lui Sagrario rămâne pe jumătate plin.

„Misiunea noastră este să salvăm berea planetei și cred că suntem pe drumul cel bun”, a spus ea. „Încă trebuie să ne extindem, dar avem însoțitori de călătorie foarte puternici.”

spot_img
Latest news
știri