Societatea Infrastructură din Sectorul 5 anunță finalizarea unor lucrări de reparații locale într-o parcare situată în imediata vecinătate a Șoselei 13 Septembrie, după sesizările venite din partea locuitorilor.
Potrivit comunicatului, ”Zona 13 Septembrie rămâne un punct vital pe harta Capitalei, atât din punct de vedere al traficului, cât și al facilităților urbane puse la dispoziția cetățenilor. Tocmai de aceea, intervențiile de întreținere și reparație din această zonă sunt tratate cu prioritate.”
Parcarea din zona 13 Septembrie a fost reparată rapid pentru siguranța locuitorilor
Compania precizează că echipele au acționat prompt pentru a remedia degradările apărute.
”În urma unor sesizări venite din partea locuitorilor, echipele noastre de intervenție au acționat prompt într-o parcare aflată în imediata vecinătate a Șoselei 13 Septembrie, unde carosabilul prezenta fisuri și degradări vizibile”.
Reprezentanții atrag atenția că astfel de probleme nu trebuie neglijate: ”Deși la prima vedere putea părea o problemă minoră, realitatea este că astfel de deteriorări, lăsate netratate, pot evolua rapid în zone periculoase, greu de folosit și costisitoare de reparat ulterior”.
Lucrările au vizat stabilizarea zonei și prevenirea extinderii degradărilor. ”Am intervenit cu lucrări de reparații locale, menite să stabilizeze suprafața afectată și să prevină extinderea fisurilor”, se arată în comunicat.
Rezultatul, potrivit companiei: ”În urma lucrărilor, parcarea a fost readusă la un nivel optim de funcționalitate, oferind siguranță atât pietonilor, cât și șoferilor care utilizează acest spațiu frecvent”.
Societatea Infrastructură 5: ”Prin această intervenție, am răspuns nu doar unei sesizări punctuale, ci am demonstrat din nou că vocea cetățenilor contează, iar reacția noastră este rapidă și eficientă”
Intervenția se înscrie într-un efort constant de întreținere a infrastructurii urbane, cu accent pe zonele cu trafic intens și pe spațiile de utilitate publică.
Reprezentanții companiei au sublinat rolul parcărilor în buna funcționare a orașului precizând că aceste spații, deși adesea ignorate, joacă un rol esențial în buna desfășurare a vieții urbane.
Prin urmare, ele trebuie să fie sigure, accesibile și bine întreținute.