9.3 C
București
luni, 21 octombrie, 2024

Tinerii americani, tot mai îngrijorați de schimbările climatice

Un studiu arată că 87% dintre tinerii americani, cu vârste între 16 și 25 de ani, își exprimă îngrijorarea față de criza climatică, iar mulți dintre ei susțin acțiuni radicale pro-mediu

Majoritatea tinerilor americani cu vârste între 16 și 25 de ani, din toate statele, sunt preocupați de schimbările climatice, scrie Biziday.

Cercetarea, publicată în Lancet Planetary Health, s-a bazat pe sondaje online realizate în perioada iulie-noiembrie 2023, în rândul tinerilor din toate cele 50 de state americane.

Tinerilor americani li s-a cerut să își exprime îngrijorările, gândurile și emoțiile legate de criza climatică

În egală măsură, marticipanților li s-a cerut să își declare afilierea politică și să indice pe cine consideră responsabil pentru schimbările climatice.

În timp ce 57% dintre respondenți s-au declarat “foarte și extrem de îngrijorați” de schimbările climatice, numărul tuturor celor care au spus că fenomenul le stârnește un grad mai mic sau mai mare de îngrijorare ajunge la 87%.

92% din cei care se identifică cu Partidului Democrat au spus că îi îngrijorează schimbările climatice

Totuși, procentul în cazul celor care s-au declarat pro-republicani a fost de 73%.

Totodată, mulți dintre participanți au răspuns că vor participa la acțiuni pro-mediu sau că vor vota pentru candidați care promit să sprijine acțiuni de mediu văzute ca fiind radicale.

Lucrarea a fost publicată la doar câteva zile după ce sud-estul SUA a fost lovit de două uragane, Helene la sfârșit de septembrie și Milton la început de octombrie.

Ambele au provocat distrugeri din zona de coastă a Floridei și până în zona montană a Carolinei de Nord.

spot_img
Latest news
știri