Un fermier cumpără îngrășăminte pentru culturile sale, în timp ce o fermă zootehnică din apropiere trebuie să gestioneze cantități mari de dejecții. În ambele situații, azotul este problema. Pentru primul reprezintă o cheltuială, pentru al doilea poate deveni o sursă de poluare.
Îngrășămintele din dejecții animale ar putea fi utilizate mai flexibil în Uniunea Europeană, printr-o modificare a Directivei nitraților propusă de Comisia Europeană la 19 octombrie 2026.
Inițiativa urmărește permiterea folosirii anumitor fracții lichide rezultate din producția de biogaz ca alternative la fertilizanții chimici, cu respectarea unor criterii de siguranță.
Nu este o autorizație generală pentru împrăștierea dejecțiilor pe câmp. Propunerea vizează materiale procesate, cu caracteristici chimice precise, și se află încă în consultare publică.
Îngrășămintele din dejecții animale: ce vrea să schimbe Comisia Europeană
În prezent, Directiva nitraților stabilește o limită generală de 170 de kilograme de azot provenit din dejecții animale pe hectar, într-un an. Regula urmărește reducerea contaminării apelor cu nitrați proveniți din activitățile agricole.
Problema este că azotul recuperat din dejecții poate avea, după procesare, proprietăți apropiate de cele ale îngrășămintelor minerale industriale.
UE a introdus în martie 2026 posibilitatea utilizării anumitor materiale recuperate, cunoscute sub denumirea RENURE, în condiții speciale. Sunt vizate sărurile de amoniu, concentratele minerale și struvitul.
Noua propunere extinde această posibilitate către anumite fracții lichide de digestat, dacă îndeplinesc criteriile tehnice.
Digestatul este materialul rămas după descompunerea anaerobă a materiei organice, proces prin care se produce biogaz sau biometan.
Fracțiile sale lichide pot conține azot într-o formă accesibilă plantelor. Nu orice digestat are însă compoziția necesară pentru a înlocui un îngrășământ mineral.
Conform propunerii prezentate de Comisia Europeană, utilizarea trebuie însoțită de garanții pentru protecția mediului.
De ce fermierii ar putea economisi bani fără să folosească mai mult azot
Îngrășămintele azotate sintetice depind de procese industriale energointensive. Prețurile lor sunt influențate de costul gazelor naturale, transport și evoluțiile piețelor internaționale.
Recuperarea azotului disponibil în ferme poate reduce necesarul unor produse cumpărate din exterior.
Dar reducerea cheltuielilor nu rezultă automat din simpla existență a unei instalații de biogaz.
Contează costurile procesării, separării digestatului, transportului, depozitării și aplicării pe teren. O fermă aflată departe de sursa materialului ar putea suporta cheltuieli suplimentare.
Există și o miză energetică. Producerea biogazului permite valorificarea materiei organice, iar digestatul poate readuce o parte dintre nutrienți în agricultură.
Astfel, aceeași resursă poate contribui la producția de energie și la fertilizarea culturilor.
Întrebarea este dacă fermierii vor putea aplica oricâte îngrășăminte obținute din dejecții, odată cu noua regulă.
Răspunsul este nu. Propunerea nu elimină obligația protejării apelor și nici cerințele privind calitatea materialelor. Excepțiile se aplică numai în condițiile prevăzute de reglementare.
Riscul ascuns: economiile fermelor pot deveni costuri pentru apă
Azotul este indispensabil creșterii plantelor. În exces, poate deveni un contaminant important al apelor subterane și de suprafață.
Nitrații se pot infiltra prin sol, ajungând inclusiv în sursele utilizate pentru alimentarea gospodăriilor.
În România, contaminarea apei de fântână cu nitrați reprezintă deja o problemă documentată, cu implicații pentru sănătatea publică.
Așadar, o politică destinată reducerii costurilor agricole nu trebuie să transfere cheltuiala către consumatorii care depind de apă sigură.
Materialele recuperate din dejecții pot avea compoziții diferite. Pe lângă azot, contează conținutul organic, agenții patogeni și eventualii contaminanți.
Momentul aplicării este, de asemenea, esențial. Solul saturat cu apă sau perioadele fără consum activ al nutrienților de către plante pot amplifica pierderile.
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a evaluat posibilitatea utilizării în siguranță a unor digestate agricole. Această evaluare susține propunerea, dar nu înlocuiește controlul efectiv al produselor folosite.
Ce urmează pentru fermele din România
La 19 octombrie, Comisia Europeană a lansat o consultare publică de o lună.
Ulterior, proiectul trebuie susținut de o majoritate calificată a statelor membre în Comitetul pentru nitrați. Parlamentul European și Consiliul vor avea apoi o perioadă de examinare de trei luni.
Numai după parcurgerea procedurii poate fi adoptată formal modificarea.
Pentru fermierii români, asta înseamnă că nu există încă un drept nou, automat, de aplicare a digestatelor în afara limitelor actuale.
Înaintea unei investiții sunt necesare verificarea legislației aplicabile, analiza compoziției materialului și calcularea costurilor reale.
Fermele zootehnice cu acces la instalații de biogaz ar putea avea un avantaj, dar beneficiile depind de infrastructură și de condițiile locale.
Comisia urmărește soluții utilizabile din sezonul agricol care începe în primăvara anului 2027. Calendarul reprezintă o intenție administrativă, nu o garanție a intrării în vigoare.
Într-o fermă, azotul poate fi în același timp resursă și poluant. Diferența nu o face numele îngrășământului, ci ceea ce rămâne în sol, ceea ce absorb plantele și ceea ce ajunge în apă.
