2.6 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

Motocicliștii din Clubul Ride&Ride, voluntari în proiectul ”Există un erou în fiecare dintre voi”

Zece membri ai clubului s-au alăturat inițiativei care promovează acordarea primului ajutor în cazuri de urgență, cu obiectivul de a crește numărul voluntarilor la 100 până în 2025

Zece voluntari de la clubul Ride&Ride, care a fost fondat în urmă cu cinci ani şi care reuneşte motociclişti, s-au alăturat proiectului ”Există un erou în fiecare dintre voi”.

Proiectul ”Există un erou un fiecare dintre voi” implică instructaj din punct de vedere medical, realizat de traineri autorizaţi la nivel european.

Pentru anul 2025, clubul motocicliştilor îşi propune să aibă o sută de astfel de voluntari

Persoanele instruite au, apoi, posibilitatea de a interveni, prin intermediul unei aplicaţii mobile, în cazuri de urgenţă aflate în proximitate.

 ”Am observat că putem ajuta şi, în consecinţă, am început să adunăm în echipă membri care pot să ajute, voluntari, motociclişti. Grupul a ajuns la aproape 7.000 de oameni care se ajută între ei nu doar în caz de accident, ci şi în situaţii în care apar probleme de altă natură. Legătura este formată printr-un grup de Telegram unde cel care are nevoie postează: că nu ai curent la baterie, ai avut un accident sau altă problemă şi cei care sunt în jur intervin. De acolo am aderat la ideea domnului doctor Cristian Grasu, cel care a pus la punct proiectul Există un erou în fiecare”, a declarat la Medika Tv, Puiu Vasilescu, fondator al clubului Ride & Ride.

Proiectul ”Există un erou în fiecare dintre voi” a fost pus la punct în urmă cu peste un deceniu

Acest proiect a fost inițiat de medicul Cristian Grasu, preşedintele Serviciilor de Ambulanţă din România. 

Salvatorii aflaţi în acest program pot doar să acorde prim ajutor care nu implică tratamentul.

De la iniţierea proiectului, mii de oameni au fost ajutaţi, mai transmite sursa citată.

spot_img
Latest news
știri