Un pui de râs, însoțit de mama sa, a fost surprins de camerele video instalate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, într-o pădure din Parcul Național Piatra Craiului.
Membrii Regiei Naționale a Pădurilor au explicat că femelele râs au de obicei doi pui, mult mai rar chiar trei.
Aceștia rămân în grija mamei până la maturitate, adică la doi ani.
Romsilva: ”Un puiuț de râs explorator și mama lui în imagini pentru ochi si suflet surprinse în Parcul Național Piatra Craiului”
”Întâlnirile în teren cu aceste specii timide sunt relative rare, dar colegii noștri de la administrația parcului le monitorizează după urme, iar cu ajutorul camerelor amplasate în parc reușesc să le surprindă în habitatul natural. Râsul (Lynx lynx), vânătorul iscusit nocturn, străbate suprafeţe mari, în zone inaccesibile omului, pe care îl evită precaut”, se arată în comunicatul publicat de Regia Națională a Pădurilor.
”Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de râs de pe continentul nostru”
Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari.
Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare.
”Pădurile din Parcul Național Piatra Craiului asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște, iar pe teritoriul parcului fauna este strict protejată”, mai transmite Romsilva.
Potrivit comunicatului, Parcul Național Piatra Craiului este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor.
Parcul are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare păduri, din acestea peste 6.000 de hectare fiind protejate.