-0.1 C
București
joi, 9 februarie, 2023

Soarta puilor de urs, competențele drujbei și incompetența Ministrului Mediului

Inadmisibilă este și o discuție despre taierea padurilor, falsificarea actelor sau multitudinea de afaceri ale drujbei

În județul Harghita, patru muncitori forestieri au scos patru pui de urs din bârlog și i-au azvârlit în zăpadă.

Imaginile au fost puse la dispoziția autorităților de presa locală și de asociația pentru protecția animalelor Casa lui Patrocle – Animal Rescue.

Am fost contactată de IPJ Neamț. Am pus la dispoziția lor toate infromațiile. Mi s-a spus că sunt deja la audieri și fac tot posibilul să afle ce s-a întâmplat cu puii, care este soarta lor. Sunt mai multe ipoteze. Am primit zeci de mesaje în care multe persoane mi-au spus că există un trafic real de pui de urs către piața din Rusia, dar nu putem verifica încă. Fondul forestier ar fi în Harghita. Bărbații sunt din Neamț. Din ce am înțeles toți au fost identificați și duși la audieri la Piatra Neamț”, a declarat la Digi24 reprezentanta ONG-lui Casa lui Patrocle.

Dosar penal și tragedia ca dublu standard

Dacă ursoaica ar fi fost în zonă, acum am fi discutat despre o tragedie, despre agresivitatea unui animal care este, per se, agresiv. Pentru că e mai la îndemână să pedepsești prin împușcare animalul sălbatic care își apără mediul sau care este nevoit să-și schimbe mediul, în momentul în care pădurea devine fabrică de cherestea.

Dacă ursoaica ar fi fost în zonă, știrea ar fi fost despre natura sălbatică a cărei înmulțire a fost scăpată de sub control, nu de faptul că foarte mulți ”oameni” sunt scăpați de sub control. Desigur, pedeapsa era glontele legal sau ilegal aplaudat de autorități, nu un dosar penal.

Poliția Harghita a deschis dosar penal în acest caz, una dintre infracțiuni fiind rănirea sau schingiurea animalelor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, cei patru bărbați care apar în imagini au fost identificați. Ei sunt din județul Neamț și au între 35 și 51 de ani. Filip a precizat, la Digi 24, că totul s-a petrecut într-o exploatare forestieră aflată în subordinea ocolului silvic din Gheorgheni.

În data de 19 februarie, Ministerul Mediului a anunțat că o echipă a Gărzii Naționale de Mediu a ajuns la fata locului, iar până acum puii de urs nu au fost identificați și căutările continuă, în pofida condițiilor meteo neprielnice pentru astfel de activități și a configurației terenului.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, suferă public, dar mai mult suferă de o amenzie pe care declarațiile, la fel de publice, o dovedesc.

Derapaje și schimbări comportamentale în Ministerul Mediului:

În 2015, Ministrul Mediului afirma următoarele: “Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”. Era momentul în care 10.000 de urși erau prea mulți pentru Tanczos Barna și dorea depunerea unei petiții la Ministerul Mediului împotriva protejării carnivorelor mari.

8 Februarie 2021, Tanczos Barna declara că: ”Nu există o relaţie directă cauză-efect între tăierile ilegale de păduri şi apariţia urşilor uneori chiar şi în curţile şcolilor din oraşe”.

19 februarie 2021: “Este inadmisibil”, despre puii de urși scoși din bârlog de tăietorii de lemne.

Este inadmisibil ceea ce s-a făcut acolo, clar aceste fapte sunt sancţionate penal, pentru că legislaţia privind protejarea habitatelor naturale sancţionează penal orice perturbare a vieţii acestor animale sălbatice”.

Din nou, dublu standard.

Inadmisibilă este și o discuție despre tăierea padurilor, falsificarea actelor sau multitudinea de afaceri ale drujbei. Inadmisibilă, pentru că nu poate fi acceptată de ministru, pentru că preferă falsa empatie ca strategie în fața întrebărilor.

În momentul în care incompetența pornește de la ministru și ajunge până la tăietorii de lemne, declarațiile se vor schimba de la o zi la alta, așa cum se schimbă și geografia României: păduri pe cale de dispariție, reducerea habitatului, reducerea hranei și înmulțirea apelurilor de la 112.

Latest news
știri