Un studiu recent arată că rechinii sunt esențiali pentru recuperarea ecosistemelor după evenimentele climatice extreme din ultimul timp, precizează The Guardian.
Concluziile au venit după ce oamenii de știință au reușit să determine importanța prădătorului de vârf pentru un ecosistem unic în urma valurilor extreme de căldură marină întregistrate în 2011. Aceste au distrus un sfert din una dintre cele mai mari porțiuni de iarbă marină din Shark Bay, Australia de Vest.
Cercetătorii au încercat să înțeleagă ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista rechini
O echipă de experți de la Universitatea Internațională Florida (FIU), Universitatea din Washington și Universitatea Deakin din Australia, știau dintr-un studiu anterior, că rechinii-tigru din golf protejau pajiștile subacvatice. Protecția se realiza prin modificarea comportamentului dugongilor și broaștelor țestoase, care se hrăneau din iarba marină.
Rob Nowicki a încercat să afle răspunsul la întrebarea: poate absența unor prădători mari exacerba efectele schimbărilor climatice?
După valurile de caniculă care au distrus baldachinul de iarbă de mare, o mare parte din populația de dugong a părăsit temporar golful.
Rechinii: veriga de legătură
Într-o lucrare publicată în Journal of Animal Ecology, oamenii de știință explică modul în care au folosit o zonă deteriorată a golfului, unde crescuseră noi porțiuni de iarbă de mare, rezistentă la căldură, ca laborator.
Folosind calcule bazate pe modelul de hrănire a dugongilor atunci când rechinii sunt absenți, aceștia au reușit să imite rata de hrănire a acestora, în mod artificial.
Scafandrii au reprodus tiparele de hrănire ale dugongilor, excavând periodic iarba de mare proaspăt cultivată, o practică pe care oamenii de știință au numit-o grădinărit subacvatic.
”Acest lucru ne-a permis să imităm comportamentul pe care l-ar avea dugongii dacă rechinii din golf ar dispărea”, a spus Nowicki.
Au descoperit că cea mai importantă și mai mare copertină de iarbă marină nu s-a recuperat, deoarece a fost tulburată prea des de prezența scafandrilor. Cercetările arată că, atunci când prădătorii de top dispar, nu numai că structura ecosistemului are de suferit, dar rata de ”pășunat” a erbivorelor face imposibilă recuperarea.
”Probabil că acest lucru se întâmplă în locuri care nu au fost studiate timp de 15 ani și în care nu a avut loc un astfel de eveniment climatic Susținem că protejarea speciilor de prădători și păstrarea relațiilor dintre aceste specii pot duce, de fapt, la întărirea rezistenței întregului ecosistem”, a explicat Nowicki.
Dr. Mike Heithaus, biolog marin la Universitatea Internațională din Florida și coautor al lucrării, care a studiat golful timp de două decenii, afirmă: ”În mod normal, s-ar putea să nu ne dăm seama cât de importanți sunt prădătorii. Dar când lucrurile merg prost, atunci le sesizăm importanța”.