21 C
București
sâmbătă, 18 mai, 2024

Norul provocat de incendiul de la Petromidia NU a avut impact asupra sănătății umane sau ecosistemelor, spune ANPM

Direcția și intensitatea vântului au avut un efect pozitiv în cazul norului de poluare provocat de incendiul de miercuri, 21.06, din cadrul Rafinăriei Petromidia. Conform Agenției Naționale pentru Protecția Mediului – ANPM, acesta nu a provocat depășiri ale valorilor limită orare sau zilnice, în zona municipiului Constanța. El nu ar fi avut nici vreun impact asupra sănătății umane sau ecosistemelor, arată reprezentanții ANMP, într-o postare publicată astăzi, pe Facebook.

Specialiștii își bazează observațiile pe datele relevate în urma monitorizării calității aerului. Acestea au fost obținute cu ajutorul stațiilor automate de monitorizare a calității aerului din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) aflate în județul Constanța. Cu ajutorul ei, spun reprezentanții ANMP, aceștia au constatat că nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor limită pentru poluanții specifici proceselor de ardere și rafinare. Valorile lor, respectiv NO2, SO2, Benzen, CO și particule în suspensie PM10, au fost normale.

„Potrivit specialiștilor noștri, valorile concentrațiilor poluanților măsurați la stația CT-3 s-au aflat în domeniul de variație normal pentru această perioadă, fără a fi identificate creșteri semnificative sau depășiri ale valorilor limită orare sau zilnice”, a anunțat Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru

Reprezentanții ANMP spun că au desfășurat o serie de acțiuni coordinate pentru a monitoriza impactul incendiului asupra sănătății umane și a ecosistemelor din zona de influență. În acest scop, autoritățile de mediu cu competențe în domeniu din Constanța au colaborat cu cele din București.

APM Constanța a realizat determinări indicative cu echipamente portabile în mai multe puncte din teren pentru poluanții formaldehidă și compuși organici volatili (COV). APM București a efectuat determinări continue cu autolaboratorul pentru indicatorii particule în suspensie, CO, SO2, NOX și BTX.

ANPM, pe de altă parte, a realizat analiza în timp real a informațiilor transmise de stațiile automate de monitorizare a calității aerului, amplasate în puncte fixe, din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) din județul Constanța. De asemnea, aceasta a coordonat activitatea de monitorizare desfășurată în teren, și a păstrat legătura cu toate instituțiile cu atibuții în cazul apariției acestui gen de evenimente.

spot_img
Latest news
știri