19.5 C
București
joi, 31 iulie, 2025

Autostrada Transilvania avansează: a început asfaltarea pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș

Infrastructura rutieră prinde contur în nord-vestul țării, contribuind la o mobilitate mai bună, conectivitate regională și dezvoltare economică sustenabilă

La finalul săptămânii trecute, compania Construcții Erbașu a anunțat că echipele au început asfaltarea pe unele porțiuni ale tronsonului Suplacu de Barcău Chiribiș, parte a Autostrăzii Transilvania.

Reprezentanții companiei au transmis că peste 7.800 de tone de asfalt au fost așternute în zonele unde a fost aplicat primul strat, cel de bază, în timp ce alte tronsoane sunt deja pregătite pentru acest pas.

Lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș avansează cu obiectivul de a uni comunități și regiuni

Lucrările din fiecare zonă de pe această secțiune avansează în funcție de particularitățile din teren, dar cu același obiectiv în minte: un drum solid, bine făcut, gata să lege comunități și regiuni. Proiectul are ca beneficiar Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Mulțumim tuturor celor implicați în cadrul acestui proiect!”, se arată în comunicatul publicat de societatea Cosntrucții Erbașu.

Construcţii Erbaşu a demarat lucrările pe acest tronson în luna ianuarie a acestui an

În luna ianuarie a acestui an, antreprenorul Construcţii Erbaşu a început lucrările pe sectorul de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiş, parte a Autostrăzii Transilvania (A3).

Ordinul de începere a fost emis pe 20 ianuarie, iar lucrările trebuie finalizate în termen de 18 luni.

Potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol, în șantier erau mobilizați 75 de muncitori și 50 de utilaje, iar organizarea era complet funcțională.

Proiectul autostrăzii Suplacu de Barcău – Chiribiș cu viaducte și poduri este finanțat din fonduri europene

Proiectul include 3 viaducte, 8 pasaje, 8 poduri – dintre care unul de 1.650 m –, o parcare de scurtă durată și un centru de întreținere.

Valoarea contractului este de 884.12 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

Lucrările pe secţiunea Suplacu de Barcău – Chiribiş (26.35 km) trebuie finalizate în termen de 18 luni de la momentul emiterii ordinului de începere a fazei de execuţie (20.01.2025)”, a transmis directorul CNAIR, Cristian Pistol,, la acel moment, pe pagina de socializare.

Construcții Erbașu: ”Intervenim cu grijă și rigoare asupra unui monument istoric de nivel național: Palatul Administrativ Dolj din Craiova”

Tot în cursul săptămânii trecute, membrii companiei au transmis că lucrările de consolidare, reabilitare, modernizare și eficientizare energetică sunt desfășurate la Palatul Administrativ Dolj din Craiova.

Conform informațiilor oferite de membrii companiei, lucrările efectuate la această clădire istorică au ajuns la un stadiu fizic de 43%.

Consolidarea structurală a fost finalizată, iar în prezent echipele companiei acționează asupra fațadelor și acoperișului.

Între timp, la interior, va fi restaurată tâmplăria din lemn și vor fi realizate finisajele pereților și tavanelor.

Lucrările de restaurare a monumentului istoric din Craiova avansează, redând clădirii funcționalitatea și demnitatea arhitecturală

Totodată, avansează și lucrările la nivelul instalațiilor: rețeaua electrică a fost finalizată, iar traseele pentru instalațiile termice și sistemele de securitate la incendiu sunt în execuție. Prin fiecare etapă parcursă, redăm acestui monument istoric demnitatea arhitecturală și funcțională pe care o merită în contextul contemporan al Craiovei. Proiectul este realizat în echipă cu Rasub Construct și Spa Inovations, având ca beneficiar al investiției Ministerul Afacerilor Interne prin Instituția Prefectului Județului Dolj”, se arată în comunicatul societății Construcții Erbașu.

Latest news
știri