Fondul Mondial pentru Natură a făcut public proiectul Feedback, o inițiativă prin care se are în vedere asigurarea educației și implicarea civică pentru responsabilizarea factorilor de decizie locali și județeni.
Scopul constă în utilizarea sustenabilă, pe principii democratice a patrimoniului natural județean, în beneficiul comunităților locale.
Fondul Mondial pentru Natură: ”Cum ne asigurăm că resursele și ecosistemele de care depindem rămân intacte și viabile pentru generațiile prezente și viitoare?
”Printr-o dezvoltare durabilă, adică prin satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite viitorul. Aceasta implică echilibrarea aspectelor economice, sociale și de mediu, astfel încât să asigurăm prosperitatea pe termen lung, fără să epuizăm resursele naturale sau să afectăm negativ mediul înconjurător”, se arată în comunicatul publicat de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).
Prin proiectul Feedback, Fondul Mondial pentru Natură are în vedere creșterea capacității comunităților locale din Maramureș de a se implica în luarea deciziilor legate de ariile naturale protejate.
”Prin aplicația Feedback, putem crea un cadru formal, o punte, între acestea și autorități”, au adăugat inițiatorii proiectului
Proiectul ”FEEDBACK” se desfășoară cu sprijinul Active Citizens Fund – România: ”Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.
Obiective setate până la finalul proiectului Feedback:
- Platforma N2000 Maramureș va deveni instrumentul principal de influențare a politicilor de dezvoltare la nivel județean în scopul asigurării unei dezvoltări durabile a județului Maramureș bazate pe utilizarea responsabilă a resurselor naturale și prin transpunerea viziunilor locale în politicile publice la nivel regional și/sau național.
- Impactul implementării Strategiei UE privind Biodiversitatea 2030 în zona reprezentativă Maramureș va fi cuantificat, comunicat și analizat la nivel regional și national contribuind la îmbunătățirea planificării strategice sectoriale.
- Cel puțin 545 de persoane vor fi implicate în procesele decizionale și valorifică instrumentele de implicare cetățenească facilitate de cel puțin 2 ONG-uri cu rol asumat de liant între cetățeni și decidenti.
- Asociația WWF RO-Filiala Maramureș și Asociația GeoMMed își vor asuma Secretariatul Platformei de cooperare Natura 2000 Maramureș în scopul asigurării sustenabilitatii cel puțin pe termen mediu (minim 5 ani) a cetățeniei active în Maramureș și a responsabilizării factorilor decidenti și promovării unei abordări durabile, intersectoriale a dezvoltării locale.