4.1 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Porumbul neirigat riscă să se usuce din cauza lipsei de apă

În mai multe zone ale țării sunt foarte multe probleme din cauza secetei, mai ales cu privire la culturile porumb. Pe suprafeţe extinse din Muntenia, Moldova şi Dobrogea, sunt probleme legate de umiditatea solului.

Nici în perioada următoare lucrurile nu se vor schimba. ANM arată că în perioada 19 – 25 august 2023, rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm va fi satisfăctoare în câteva zone. Este vorba despre Maramureş, cea mai mare parte a Banatului, Olteniei şi a Transilvaniei. Iar culturile de câmp şi pomi-viticole vor rodi în ritmuri accelerate. Doar că temperaturile foarte mari vor menține deficitele mari de umiditate din sol. Astfel că se va accentua deprecierea stării de vegetaţie la speciile prăşitoare neirigate. Culturile de porumb şi seminţe seci la floarea-soarelui vor fi afectate. Se merge până la compromiterea parţială sau totală la culturile a căror semănare a fost efectuată tardiv din sudul şi estul ţării. În alte zone, precum Transilvania, Crişana, Banat şi Moldova, culturile de sfeclă de zahăr vor parcurge îngroşarea rădăcinilor. Drept urmare se vor acumula zaharurile. Iar la cartof se va declanșa local recoltarea tocmai din cauza căldurii.

Condițiile meteo vor fi favorabile la culturile de pomi fructiferi

În ceea ce privește culturile de pomi fructiferi, se va semnala creşterea şi coacerea rodului, precum şi formarea mugurelui terminal. Specialiștii spun că în general condițiile meteo sunt favorabile pentru culturile de fructe și legume și recoltarea lor. ANM mai apreciază faptul că meteorologic, următoarea perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit. Aproape în toate zonele de cultură, se va întâmpla acest lucru. Iar în Sudul țării regimul termic va fi deosebit de ridicat. Astfel media temperaturilor diurne ale aerului va fi 18 şi 32 de grade Celsius. Vor exista abateri termice între 1 – 8 grade, pe întreg teritoriul agricol. Cât privește temperaturile maxime, acestea vor fi intre 28 şi 38 de grade, în aproape toată ţara. Iar cele minime se vor situa între 8 şi 25 de grade în majoritatea regiunilor. „Se întrevăd ploi locale sub formă de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului. De asemenea, izolat vor fi condiţii de producere a grindinei. Iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate din punct de vedere agricol”. Spun cei de la ANM.

spot_img
Latest news
știri