O conductă fisurată nu pierde doar apă. Apa respectivă a fost captată, pompată, uneori transportată pe kilometri, tratată și împinsă sub presiune într-o rețea. Înainte să se scurgă în pământ, a consumat deja electricitate.
Un sistem de alimentare cu apă analizat în Iași a consumat 10,35 GWh de electricitate într-un singur an și a generat o amprentă calculată de 4.710 tone CO₂ echivalent. Distribuția a fost etapa cea mai energofagă: 51,2% din consumul total de electricitate.
Asta schimbă întrebarea despre pierderile de apă din România. Nu mai este suficient să întrebăm câți metri cubi dispar. Trebuie să întrebăm și câtă energie plătim pentru apa care nu produce niciodată serviciul pentru care a fost captată.
În Iași, distribuția consumă mai mult decât captarea și tratarea
Evaluarea energetică a sistemului de alimentare cu apă din Iași folosește date operaționale din 2025 pentru lanțul de apă de suprafață alimentat din Prut.
Sistemul analizat deservește peste 271.000 de locuitori și include aproximativ 520 de kilometri de rețea.
Captarea a consumat 4,08 GWh, tratarea 0,97 GWh, iar distribuția 5,30 GWh. Pentru fiecare metru cub distribuit, consumul specific a ajuns la 0,308 kWh. Tratamentul a avut numai 0,054 kWh pe metru cub.
Diferența are logică fizică. Apa trebuie menținută în mișcare și sub presiune, iar pompele compensează diferențe de nivel, distanțe și rezistența rețelei. Cu cât sistemul este mai dificil de operat, cu atât energia necesară poate crește.
Rețeaua nu este doar o conductă. Este și un consumator de electricitate.
Cei 2,64 milioane de metri cubi care „lipsesc” nu pot fi numiți automat pierderi
Datele din Iași au și o capcană importantă.
În 2025 au fost captate 19,88 milioane de metri cubi de apă. La etapa de tratare apar 18,11 milioane, iar în distribuție 17,24 milioane. Diferența totală dintre captare și distribuție este de 2,64 milioane de metri cubi.
Ar fi tentant să o numim imediat „pierdere”. Ar fi greșit.
Autorii explică faptul că setul de date nu permite separarea consumului tehnologic, variațiilor de stocare, utilizărilor interne și pierderilor fizice. Cifrele arată diferențe între etape, nu măsoară direct apa scursă prin conducte.
Această distincție este esențială, mai ales într-o țară în care pierderile de apă din rețelele României sunt deja o problemă documentată separat.
Noua informație adaugă însă ceva important acelei probleme: apa pierdută nu este energetic neutră.
Cine plătește energia pompată într-o conductă spartă?
Factura electrică a operatorului intră în costul serviciului.
Dacă o rețea pierde apă după pompare, sistemul trebuie să producă și să transporte apă suplimentară pentru a livra consumatorului aceeași cantitate utilă. Asta poate însemna ore suplimentare de funcționare a pompelor și consum mai mare.
Problema poate deveni circulară. Conducta veche pierde apă. Operatorul pompează mai mult. Pomparea costă mai mult. Tariful trebuie să finanțeze funcționarea și investițiile. Dacă investițiile rămân insuficiente, conducta continuă să piardă.
Apa care dispare în pământ nu dispare și din contabilitate.
În plus, energia electrică are propria amprentă climatică. Pentru sistemul analizat la Iași, modelul utilizat a aplicat un factor de 0,46 kg CO₂ echivalent pentru fiecare kWh consumat.
De aceea, repararea unei rețele poate produce trei economii simultan: apă, energie și emisii.
România măsoară metri cubi. Ar trebui să urmărească și kilowați-oră
Investițiile în apă sunt evaluate frecvent prin kilometri de conductă schimbați, populație conectată, capacitate de tratare sau procent de pierderi redus.
Indicatorul energetic apare mult mai rar în dezbaterea publică.
Dar un operator care știe unde consumă electricitatea poate identifica mai bine pompele ineficiente, zonele cu presiune excesivă și sectoarele în care reabilitarea produce cele mai mari economii.
Acesta este punctul în care studiul din Iași devine mai valoros decât o simplă fotografie locală. Arată că infrastructura de apă trebuie tratată și ca infrastructură energetică.
România nu își permite să discute separat despre secetă, conducte și electricitate. Într-un sistem vechi, ele se întâlnesc în aceeași pompă.
Când conducta crapă, vedem apa pe asfalt. Kilowații-oră care se scurg odată cu ea nu se văd. Dar apar pe factură.
