Un italian a pierdut 39 de ani de amintiri după un accident rutier, într-un caz extrem de rar întâlnit în neurologie, relatează publicația Descoperă.ro.
Ceea ce face acest caz deosebit este gravitatea amneziei: de obicei, pierderea memoriei în urma unui traumatism acoperă doar câteva săptămâni.
Ulima amintire este că avea 24 de ani și lucra pe un aeroport
Luciano D’Adamo își amintește ultima dată că avea 24 de ani, în 1980, și lucra la aeroportul Fiumicino.
După ce a fost lovit de o mașină, s-a trezit în 2019, la 63 de ani, fără nicio amintire din ultimele patru decenii.
”Nu am mai văzut niciodată o amnezie atât de extinsă”, declară dr. Davide Quaranta, neurolog la policlinica Gemelli din Roma, pentru Il Messaggero.
Potrivit medicului, de obicei, amnezia post-traumatică acoperă doar perioadele scurte dinaintea accidentului, mai punctează sursa citată.
Italianul nu-și recunoaște soția sau fiul adult, nu știe de existența telefoanelor mobile sau a sistemelor GPS, nu are cunoștință de evenimente majore precum 11 septembrie sau căderea Zidului Berlinului
”Amnezia post-traumatică, chiar și în cazul unei leziuni cerebrale, acoperă în general anii sau săptămânile sau lunile anterioare evenimentului traumatic. Mecanismul memoriei, de fapt, înseamnă că ceea ce trăim în viața de zi cu zi este stocat temporar. Apoi, această memorie este consolidată prin mecanisme prin care urmele memoriei sunt transferate de la hipocamp, care este prima stație de codificare, la cortexul cerebral”, a mai explicat neurologul.