Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au precizat că, în cursul anului 2024, au fost efectuate aproximativ 50.000 de controale, iar valoarea sancţiunilor acordate a fost de aproximativ 36 de milioane de euro.

Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu: ”Mai importantă decât aceste cifre, a fost identificarea vulnerabilităţilor legislaţiei de mediu”

Anul 2024 a marcat un record pentru Garda Naţională de Mediu, în condiţiile în care am avut aproape 50.000 de controale într-un an. Cred, însă, că mai importantă decât aceste cifre, a fost identificarea, în teren, a vulnerabilităţilor legislaţiei de mediu şi propunerea îmbunătăţirii ei”, a declarat Andrei Corlan, citat de News.ro.

În egală măsură, comisarul a explicat că instituţia pe care o conduce contribuie la menţinerea unui mediu sănătos. ”

Protecţia mediului reprezintă un domeniu în continuă mişcare, cu exigenţe care cresc şi cu provocări care apar la tot pasul şi doar printr-un raport echilibrat între control şi politici care să încurajeze alternativele verzi ne putem apropia, ca ţară, de obiectivele asumate la nivel naţional, european şi mondial. Instituţia rămâne dedicată misiunii sale, reafirmându-şi angajamentul de a proteja patrimoniul natural al României şi de a asigura o dezvoltare sustenabilă”, a mai spus Andrei Corlan, potrivit sursei citate.