9 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Nicușor Dan a vizitat Parcul IOR: ”Am văzut cu ochii mei cât de dezolant arată zona în care s-au tăiat masiv copacii”

Peste 5.000 de persoane au semnat petiția pentru salvarea parcului din București

În cursul zilei de miercuri, 22 martie, Nicușor Dan a anunțat că Primăria va face demersurile necesare pentru a expropria cei 11 ha retrocedați în Parcul Titan, în cazul în care se va dovedi că retrocedarea a fost efectuată în mod legal.

Edilul a afirmat că, în aproximativ 6 săptămâni, municipalitatea va finaliza o analiză a legalității dispoziției de retrocedare.

Foto: Facebook/Nicușor Dan

Nicușor Dan cere verificarea legalității în procesul de retrocedare al Parcului Alexandru Ioan Cuza

Am fost în această dimineață în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) și am văzut cu ochii mei cât de dezolant arată zona în care s-au tăiat masiv copacii după retrocedarea terenului. Am cerut verificarea legalității dispoziției de retrocedare unei firme de avocatură cu care suntem în contract și estimez că în maximum 6 săptămâni vom avea analiza finală. Dacă în urma acestei analize se va stabili că decizia retrocedării a fost corectă, vom face demersurile necesare pentru a expropria acest teren”, a transmis Primarul General al Bucureștiului, prin intermediul unui text postat pe contul de Facebook.

Foto: Facebook/Nicușor Dan

Greenpeace România: ”O suprafață de 12 hectare din Parcul IOR-Titan, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să dispară pentru totdeauna din patrimoniul verde al Bucureștiului”

La începutul acestei săptămâni, Organizația Greenpeace România a anunțat că sâmbătă, 25 martie, va avea loc un protest pașnic care are ca scop salvarea unei arii importante din Parcul IOR din Capitală.

Petiția pentru salvarea Parcului IOR poate fi semnată aici

Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins recursul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, în cursul lunii octombrie 2022.

La acel moment, Negoiță cerea anularea retrocedării unei părți din parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza).

spot_img
Latest news
știri