2 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

România continuă să aibă un procent foarte redus în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor

Mircea Fechet: ”Nu pot decât să mă îngrijorez”

Ministrul Mediului a atenționat că procentul de colectare selectivă a deșeurilor în România este de 12% până la 14%.

Mircea Fechet a precizat că procentul este îngrijorător de mic, mai ales în condițiile în care s-au investit foarte mulți bani în infrastructura de sortare.

România reciclează deşeuri din alte ţări pentru că nu este în stare să îşi recicleze deşeurile proprii

Noi nu avem o problemă de capacitate, avem şi gunoiere, avem şi infrastructura de tratare, avem şi instalaţii de reciclare. Când merg la un mare reciclator român şi îmi arată baloţi cu PET-uri aduşi din Australia sau din alte ţări de la o distanţă similară când eu ştiu că în gropile de gunoi din România găsim foarte mult PET care ar putea fi o resursă, nu pot decât să mă îngrijorez”, a spus ministrul Mediului, citat de Economedia.

Deși țara are contracte de salubritate care respectă legea în majoritatea cazurilor și infrastructură de sortare și tratare, materialele reciclabile continuă să ajungă în gropiile de gunoi

Într-o declarație recentă, făcută la începutul săptămânii în curs, ministrul a subliniat că țara reciclează deșeuri străine în timp ce se confruntă cu dificultăți în a gestiona propriile sale deșeuri reciclabile.

Chiar dacă au fost realizate investiții semnificative în infrastructura de sortare și tratare, multe dintre materialele care ar putea fi reciclate sfârșesc în gropile de gunoi.

Există două motive principale pentru care materialele reciclabile ajung la gropile de gunoi

Primul motiv este legat de colectarea necorespunzătoare făcută de cetățeni, în care materialele reciclabile sunt amestecate cu alte tipuri de deșeuri, fapt ce îngreunează ulterior procesul de recuperare a materialelor de calitate.

Cel de-al doilea motiv evidențiază problema sortării manuale care are loc în multe instalații de reciclare.

Aceasta duce la pierderi și contaminarea materialelor reciclabile.

Reciclăm deşeurile altora pentru că, deocamdată, nu suntem în stare să le reciclăm pe ale noastre, în sensul în care deşi avem contracte de salubritate care respectă legea de cele mai multe ori, deşi avem instalaţii de sortare şi de tratare, multe dintre materialele reciclabile, în loc să ajungă în fabrici, ajung în gropile de gunoi din două motive: fie cetăţenii le colectează în amestesc şi este foarte greu să recuperezi un PET de calitate dintr-o pubelă de gunoi, acesta fiind contaminat cu deşeu biodegradabil, pentru că trebuie să ştiţi că de cele mai multe ori sortarea se face manual şi există situaţii unde deşi cetăţeanul îşi face treaba mai departe pe tot acest lanţ de la cetăţean şi până la instalaţia de reciclare ceva se frânge, ceva se pierde”, a punctat ministrul Mediului.

spot_img
Latest news
știri