11.3 C
București
vineri, 17 mai, 2024

Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în lunile în care programul a fost blocat

Este nevoie de o deblocare cât mai rapidă a programului

Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în cele două luni în care programul a fost blocat, consumatorii fiind afectaţi că nu au putut să instaleze panouri solare din timp pentru a scăpa de grija facturilor la energie electrică în această iarnă.

Cei 87.000 de beneficiari ai programului Casa Verde pierd lunar 6 milioane de euro

Potrivit datelor oferite de Kilowat, companie de instalare şi consultanţă în domeniul fotovoltaicelor, cei 87.000 de beneficiari ai programului pierd lunar 6 milioane de euro până când vor fi instalate panourile fotovoltaice, care să-i scape de facturile la curent electric

Compania a atenţionat opinia publică cu privire la pierderile survenite în urma blocării programului Casa Verde, obţinută de un instalator din piaţă prin acţionarea în instanţă, şi a susţinut public deblocarea cât mai rapidă a programului, oferind autorităţilor tot suportul necesar.

Sunt afectate inclusiv afacerile

Observator News scrie că blocarea programului Casa Verde are impact negativ şi asupra afacerilor din piaţă, cu pierderi semnificative, blocarea de bani în stocurile de panouri fotovoltaice pentru beneficiari şi cheltuieli suplimentare neprevăzute pentru compensarea pierderilor.

În rândul românilor, fie că sunt beneficiari sau nu ai acestui program, există un interes tot mai mare pentru a scăpa de facturile la energie electrică, mai ales că amortizarea investiţiei în panouri solare poate fi recuperată în 2-4 ani.

spot_img
Latest news
știri