Secretarul general al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Alexandru Avram, anunţă că a semnat cinci contracte de finanţare prin PNRR pentru proiecte de împădurire, alături de primarii a cinci comunităţi locale, scrie Radio Eco Natura.
Este vorba despre comuna Bâcleş (Mehedinţi), comuna Miercurea Nirajului (Mureş), comuna Călineşti (Teleorman), comuna Scortaru Nou (Brăila) şi comuna Unirea (Călăraşi). El menţionează că proiectele vizează transformarea a 472.21 hectare de terenuri în păduri, iar valoarea totală a finanţărilor este de aproximativ 5 milioane de euro.
Secretarul general al Ministerului Mediului: ”Plantările vor începe primăvara viitoare, iar proiectele de împădurire susţin investiţii verzi în comunităţi”
Avram precizează că lucrările ar urma să fie finalizate până în iunie 2026, iar plantările să aibă loc în campania de împăduriri din primăvara anului viitor, mai punctează sursa citată.
În postare, secretarul general al MMAP subliniază că semnarea contractelor reprezintă ”investiţii verzi şi sustenabile” pentru comunităţile locale şi afirmă că interesul autorităţilor locale pentru astfel de proiecte este ”real şi în creştere”, în contextul Programului Naţional de Împăduriri finanţat prin PNRR.
România plantează perdele forestiere pentru a combate deșertificarea
Ministerul Mediului a demarat studiile de fezabilitate pentru plantarea a 380 de hectare de perdele forestiere în sudul României, o zonă afectată de deşertificare.
Potrivit Legii 289/2002, statul român trebuie să planteze 5.500 hectare de perdele forestiere. Garda Forestieră coordonează studiile pentru peste 1.180 hectare, folosind fonduri pentru ameliorarea terenurilor.
Până acum, 330 ha au fost plantate, iar 850 ha sunt în lucru. Perdelele, cu lăţimea de minim 30 de metri, protejează solul, culturile și drumurile, cresc biodiversitatea și contribuie la adaptarea la schimbările climatice, fiind un pas concret pentru protecția mediului în sudul României.
