2.4 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

Mesajul Secretarului General al OMM cu prilejul Zilei Mondiale a Meteorologiei 2023: Avertizări timpurii pentru toți, și monitorizarea gazelor cu efect de seră, prioritare

Schimbările climatice şi topirea gheţarilor vor contribui la amplificarea inundațiilor, avertizează Președintele OMM.

În fiecare an, la data de 23 martie, Organizația Meteorologică Mondială (OMM) și cele 193 de State și Teritorii ale sale sărbătoresc Ziua Mondială a Meteorologiei. Anul acesta, tema evenimentului a fost “Vremea, clima și apa, în beneficiul dezvoltării durabile al generațiilor viitoare”. Secretarul General al OMM, Prof. Petteri Taalas, a transmis un mesaj organizațiilor de meteorologie de pe întreg globul, dar și publicului larg.

„Secretariatul Organizaţiei Meteorologice Mondiale din Geneva transmite salutul său. Starea vremii şi a climei, precum şi ciclul apei, nu cunosc graniţe naţionale sau politice. Cooperarea internaţională este esenţială. Încă din anul 1873, această filozofie reprezintă piatra de hotar a activităţii comunității meteorologice mondiale, care va continua să ne ghideze şi în viitor,” a început mesajul Prof. Taalas.

Foto: WMO, Facebook

Niciodată apelul la expertiza şi la cunoştinţele noastre ştiinţifice nu a fost mai puternic

Prof. Taalas a subliniat importanța colaborării de succes dintre Serviciile Meteorologice şi Hidrologice Naţionale, una veche de 150 de ani. Aceasta, spune el, permite colectarea şi standardizarea datelor care stau la baza elaborării prognozelor meteorologice actuale. Succesul acestei colaborări ilustrează felul în care ”cooperarea ştiinţifică salvează vieţi şi susţine traiul zilnic al oamenilor,” conform Prof. Taalas. 2023 este anul în care Congresul Meteorologic Mondial va conveni asupra priorităţilor sale strategice. Cu ajutorul lor, OMM va face sugestiile necesare pentru ca lumea să „devină pe zi ce trece mai rezilientă la evenimentele extreme legate de vreme, climă, apă și mediu.”

Secretarul General al OMM: „Avertizările timpurii funcţionează. Ele sunt pentru noi toți”

„În prezent, se dorește ca ca în următorii cinci ani avertizările timpurii să acopere toate zonele locuite de pe Glob. Iniţiativa ”Avertizări Timpurii Pentru Toţi”, lansată de către Secretarul-General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, dl. António Guterres, cu ocazia aniversării Zilei Mondiale a Meteorologiei din anul 2022, a primit aprobarea reuniunii COP 27 de la Sharm-el-Sheikh, precum şi sprijinul ţărilor dezvoltate şi al celor în curs de dezvoltare, al familiei Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi al sectorului privat,” se arată în comunicatul Președintelui OMM.

Acesta deplânge faptul că jumătate dintre membrii OMM nu dețin Sisteme de Avertizare Timpurie Multi-Hazard. Țările cel mai puţin dezvoltate şi Statele Insulare Mici în curs de dezvoltare au în special nevoie ca această situație să fie remediată, susține Prof. Taalas.

”Avertizările timpurii reprezintă beneficiul cel mai uşor de asimilat al adaptării la schimbările climatice, adaptare care nu mai constituie un lux, ci o necesitate. Conform Forumului Economic Mondial, în orizontul următorilor 10 ani, cele mai mari riscuri pentru economia globală sunt reprezentate de eşecul măsurilor luate în vederea atenuării schimbărilor climatice, nereușita adaptării la schimbările climatice, precum şi de producerea dezastrelor naturale,” subliniază acesta.

Apa, responsabilă pentru cel puțin jumătate din dezastrele de pe mapamond

Apa, inclusiv absența ei, este responsabilă pentru cel puţin jumătate dintre dezastrele produse la nivel mondial, informează Prof. Taalas. Datele vor fi prezentate pe larg la Conferinţa Apei, indică el. Aceasta se va desfăşura în perioada 22-24 aprilie 2023, la New York (SUA), sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. OMM va prezenta tendinţa de creştere a inundaţiilor şi secetelor. Schimbările climatice şi topirea gheţarilor vor contribui, și ele, la amplificarea stresului hidrologic, avertizează Președintele OMM. El subliniază caracterul esențial al monitorizării şi managementul de o calitate superioară. În acest scop, OMM va pune la punct un Sistem Informaţional Global al Apei. Acesta va avea rolul de a promova schimbul liber de date hidrologice.

Foto: Unsplash

Monitorizarea gazelor cu efect de seră la nivel global, o prioritate

Schimbările climatice reprezintă o provocare definitorie a vremurilor noastre. Modul în care răspundem acestei provocări va determina viitorul planetei, al copiilor şi nepoţilor noștri,” subliniază Taalas. Sinteza celui de-al Şaselea Raport al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) va conține aceste aspecte, precizează acesta.

Temperatura medie a aerului la nivel global a crescut cu 1,1 ºC în ultimii 150 de ani, spune acesta. „Vremea din prezent este mai severă, mările şi oceanele sunt mai calde şi nivelul lor creşte continuu, iar gheţarii şi banchizele se topesc. Ritmul schimbării este din ce mai alert.Nivelul gazelor cu efect de seră se menține la cote record.”

În ciuda acestui fapt, în momentul de față nu există „un schimb cuprinzător de date observaţionale referitoare la gazele cu efect de seră, care să fie efectuat la nivelul suprafeţei terestre şi din spaţiul cosmic şi care să se realizeze în mod regulat, la scară internaţională,” precizează Taalas.

Intenția OMM este de a dezvolta o Infrastructură Globală Pentru Monitorizarea Gazelor cu Efect de Seră, în acest scop. Aceasta va funcţiona într-un mod susţinut şi coordonat. OMM deja derulează activităţi de monitorizare a gazelor cu efect de seră. O face cu ajutorul Sistemului de Veghe Atmosferică Globală şi al Sistemului Global Integrat de Informaţii despre Gazele cu Efect de Seră. Noua infrastructură va diversifica şi va consolida aceste activități.

„Conceptul se bazează pe succesul remarcabil al programului Veghea Meteorologică Mondială, care a fost iniţiat la începuturile erei sateliţilor şi care, în acest an, îşi sărbătoreşte cea de-a 60-a aniversare, rămânând şi în zilele noastre etalonul de necontestat al cooperării internaţionale,” explică Prof. Taalas.

„Într-o lume dominată de AI, specialiștii în meteorologie continuă să salveze vieți,” spune Secretarul General al OMM

Acesta și-a încheiat mesajul mulțumind reprezentanțiilor specialiștilor din cadrul Serviciilor Meteorologice şi Hidrologice Naţionale.

”Organizația Meteorologică Mondială și-a început activitatea pe vremea codurilor Morse şi a telegramelor meteorologice destinate prognozelor pentru căile maritime. În prezent, supercomputerele şi tehnologia satelitară deschid noi orizonturi. Totuşi, chiar dacă ne aflăm în era inteligenţei artificiale şi a învăţării automate, depindem încă de dedicarea individuală şi de implicarea a căror activitate de zi cu zi continuă să salveze vieţi,” a declarat acesta.

spot_img
Latest news
știri