La începuturile animației, în anii ’30, toate studiourile angajau câte un ”cell washer” – persoana responsabilă cu spălarea celuloidelor deja folosite.
Acesta era considerat cel mai slab plătit angajat din studio, cu un salariu de doar 6 dolari pe săptămână.
Sarcina lui era să îndepărteze cerneala și vopseaua de pe celuloide, pentru a le pregăti pentru reutilizare.
Plasticul era un material nou și scump, iar studiourile refoloseau celuloidele pentru a reduce costurile
La un ritm de 24 de cadre pe secundă, un scurtmetraj de numai 5 minute necesita între 8.000 și 10.000 de astfel de cadre – desene individuale realizate pe folii din plastic transparent, cu conturul negru trasat pe o parte și culoarea aplicată pe cealaltă.
Spălarea și reutilizarea acestor folii reprezenta una dintre metodele prin care studiourile reușeau să reducă din costuri, întrucât plasticul era un material relativ nou și destul de costisitor.
Unele dintre aceste folii puteau fi refolosite de până la șase ori.
Nu puțini dintre viitorii mari creatori din industrie, precum Chuck Jones sau Joe Barbera, și-au început cariera în animație ca ”cell washers”.
Desenele vechi din filme au devenit obiecte de lux
În ziua de azi, aceste mici capodopere și artefacte ale animației clasice sunt păstrate în condiții speciale.
Mai mult, se vând cu mii până la sute de mii de dolari. Cea mai scumpă care s-a vândut vreodată pare să fie un celuloid din Mickey’s The Band Concert din 1935.
Aceasta a fost vândută în 1999 cu 420.000 de dolari.
