6.7 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

Fântânile arteziene din Parcul Herăstrău vor fi reabilitate

Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan

Fântânile ornamentale din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) au intrat în reabilitare, informează Primăria București.

Toate cele 5 fântâni vor beneficia de lucrări de reabilitare

Potrivit comunicatului publicat de Primăria Generală a Municipiului București, este vorba despre fântânile: ”Orangerie” situată în zona Expo Flora (Herăstrăul vechi), ”Baraschi” situată în zona Expo Flora, și ”Aluniş” situată în zona Lac (Herăstrăul vechi).

De reabilitare va beneficia și fântâna ”Crinul”, situată în zona Berăria H, dar și ”Mioriţa”, se arată în comunicatul transmis ieri, 23 august.

Fântânile arteziene din Parcul Herăstrău vor fi reabilitate până la jumătatea lunii octombrie a acestui an. De lucrări se va ocupa Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement

Într-un anunț publicat pe contul de Facebook, primarul Nicuşor Dan a adăugat că, în acest moment, sunt realizate lucrări la două dintre acestea. Este vorba despre ”Orangerie” şi ”Aluniş”.

Cu toate acestea, până la jumătatea lunii octombrie, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va finaliza lucrările la toate cele 5 fântâni.

Lucrările au toate avizele necesare. Există aviz inclusiv de la Ministerul Culturii”, a transmis Primarul General al Municipiului București.

Continuă lucrările de reparații și asfaltare pe marile artere ale Capitalei

Zilele acestea, Administrația Străzilor a finalizat bulevardele Geniului, Timișoara, Libertății, străzile Sibiu și Apusului și șoseaua Grozăvești. Urmează refacerea marcajelor rutiere” a mai declarat Nicușor Dan, într-un anunț publicat pe contul de socializare.

spot_img
Latest news
știri