0.9 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Companiile europene, lideri în investițiile pentru combaterea schimbărilor climatice

Un sondaj al Băncii Europene de Investiții arată că 61% dintre firmele din UE investesc deja în tranziția verde, depășind rivalii americani și pregătindu-se pentru oportunitățile economiei cu emisii nete zero

Companiile europene sunt în fruntea investiţiilor pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice, cu 61% dintre firme care au investit deja astfel şi 53% care plănuiesc să facă acest lucru, arată un sondaj al Băncii Europene de Investiţii (BEI).

Potrivit acestuia, 74% dintre firmele europene adoptă tehnologii avansate pentru a-şi spori competitivitatea, transmite Știri pe Surse

Sondajul BEI privind investiţiile 2024,  oferă o imagine a leadershipului firmelor din UE în tranziţia verde şi consolidarea lanţurilor de aprovizionare în faţa riscurilor geopolitice sporite şi a perturbărilor lanţurilor de aprovizionare.

Multe firme europene sunt mulţumite de nivelul lor de investiţii din ultimii trei ani

În egală măsură, companiile sunt angajate în combaterea schimbărilor climatice şi adoptarea tehnologiilor digitale, arată sondajul.

Sondajul acoperă un total de aproximativ 12.000 de companii din toate ţările UE, precum şi un eşantion comparativ din Statele Unite.

Deşi ponderea companiilor din UE care se aşteaptă să îşi crească investiţiile a scăzut la un sold net de 7% în 2024, comparativ cu anul trecut, companiile europene continuă să depăşească rivalii din SUA şi conduc în investiţiile pentru reducerea emisiilor care cauzează schimbările climatice sau pentru a face faţă impactului vremii severe.

61% dintre firmele din UE au investit în combaterea schimbărilor climatice

Cel mai recent sondaj privind investiţiile arată că 61% dintre firmele din UE au investit în combaterea schimbărilor climatice, comparativ cu 56% în 2023 şi 53% în 2022.

Tranziţia verde impune transformări, dar aduce şi oportunităţi. Peste un sfert dintre firmele din UE – 27% – consideră tranziţia către o economie cu zero emisii nete ca o oportunitate în următorii cinci ani.

spot_img
Latest news
știri